Percheziții la foști angajați ai unei companii de construcții. 8 persoane care ar fi lăsat fără bani și fără apartamente 70 de investitori, reținute

Opt foști angajați ai unei companii de construcții au fost reținuți astăzi, de oamenii legii, fiind suspectați de prejudicierea mai multor investitori cu circa 50 de milioane de lei. Polițiștii au efectuat percheziții simultane la mai multe adrese și au reținut suspecții pentru 72 de ore.

Foto: UNIMEDIA

Acțiunile de urmărire penală au fost efectuate de ofițerii de urmărire penală ai Direcției generale urmărire penală a Inspectoratului General al Poliției, sub conducerea procurorilor PCCOCS, cu sprijinul operativ al ofițerilor Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI.

Din materialele dosarului penal rezultă că mijloacele financiare, în sumă de aproximativ 50 milioane lei, investite de cele 70 persoane pentru procurarea apartamentelor în municipiul Chișinău, au fost folosite contrar destinației, inclusiv fiind însușite de către factorii de decizie, dar și de către alți angajați ai agentului economic, iar drept urmare, compania de construcții a intrat în incapacitate de a-și executa obligațiunile față de investitori.

Pentru a acumula probatoriu pe acest caz, au fost efectuate percheziții la domiciliile și locațiile unde și-au desfășurat activitatea persoanele suspectate că au comis ilegalități și confiscate mai multe documente și suporturi electronice. În cadrul efectuării perchezițiilor au fost stabilite temeiuri pentru reținere, iar procurorii și ofițerii de urmărire penală au decis aplicarea măsurii procesuale de constrângere. Pe parcursul următoarelor 48 de ore, procurorii urmează să decidă asupra învinuirilor și măsurilor preventive.

Urmărirea penală este desfășurată prin prisma mai multor articole din Codul penal: escrocherie, abuz de serviciu, fals în acte, pentru care legea penală prevede diferite forme de pedeapsă, inclusiv închisoare pe perioade mari de timp, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.


Pub