(video) Un șofer, prins a treia oară beat criță la volan. Tânărul nici nu putea vorbi

Un șofer a fost prins a treia oară beat la volan, după ce îi fusese retras permisul, pentru aceeași încălcare. Tânărul, în vârstă de 24 de ani, nici nu era în stare să vorbească atunci când a fost oprit de polițiști.

Astăzi dimineață, în jurul orei 07:00 în satul Zubrești din raionul Strășeni, o echipă de patrulare care se afla la supravegherea circulației rutiere prin localitate a observat o mașină „Hyndai”, ce se deplasa neuniform, iar pe o roată din față nu avea amplasat cauciucul.

Șoferul a fost stopat de polițiști și supus testului alcoolscopic. Rezultatul a arătat o concentrație de 1,26 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul nu avea permisul de conducere, fiind anterior privat de dreptul de a conduce, tot pentru stare de ebrietate la volan.

Tânărul nu era în stare nici să discute cu polițiștii de patrulare. Totuși, a spus că vine de la pescuit, însă unde a pierdut cauciucul de la roată nu știe nici el.

Mașina a fost dusă la parcarea specială. Instanța de judecată urmează să se pronunțe, ulterior, în privința sancțiunii aplicate acestuia.


Pub