Cum poți câștiga mii de lei pentru reușitele tale? Lista tuturor burselor de merit pentru studenții din Moldova

alina

Pe lângă bursele obișnuite pe care le pot obține studenții în fiecare lună pentru reușitele academice sau cele de sprijin social, tinerii care învață la universitățile din Moldova pot beneficia și de burse de merit oferite fie stat, fie de companii private din țară.

Valoarea burselor oscilează în între 10 000 și 20 000 de lei. Bursele pot fi oferite integral sau pot fi oferite treptat, în fiecare lună.

Mai jos îți prezentăm lista acestor burse.

Burse de merit finanțate din bugetul de stat

Bursele de merit se acordă studenților în conformitate cu performanțele sale în activitatea academică, științifică și extracurriculară. Studenții care studiază la programe cu durata de trei ani pot candida la astfel de burse începând cu semestrul III, iar cei care au programe de studii de patru ani, pot candida din semestrul IV. Nota medie a candidaților la Bursele de merit trebuie să fie nu mai mică de 9 la cei din domeniul real și 9,5 la cei din domeniul umanitar. De asemenea, ei trebuie să participe activ la cercetări științifice, conferințe, concursuri.

Există mai multe burse finanțate din bugetul de stat:
# Bursa Republicii – 12 burse a câte 1 600 de lei pe lună – doar pentru studenții de la licență;
# Bursa Guvernului – 30 de burse a câte 1 335 de lei pe lună – pentru studenții de la licență și masterat și 1 130 de lei de lei pe lună pentru studenții de la colegiu;
# Bursa Președintelui – 10 burse a câte 1 455 de lei pe lună – pentru studenții de la universitate și cinci burse a câte 1 075 de lei pe lună pentru studenții de la colegiu;
# Bursa Gaudeamus – 20 de burse a câte 965 de lei pe lună – doar pentru studenții de la colegiu.

Detaliile despre bursele finanțate de stat apar pe parcursul anului de studii. De asemenea, valoarea burselor se poate schimba. Cifrele prezentate în articol constituie valoarea burselor oferite în anul 2020.

*Studenții la licență și master, care beneficiază de una dintre aceste burse de merit, nu pot candida în perioada respectivă la bursa de studii obișnuită oferită de către universitate.

Bursă de merit pentru cei mai buni studenți ai țării

Concursul anual organizat de Centrul de Informații Universitare (CIU) este susținut financiar de Moldova Agroindbank S.A. și compania Orange Moldova. Valoarea bursei este de 12 000 de lei, însă numărul lor este limitat la 50, dintre care 35 de studenți din ultimul an de studii, licență și 15 din primul an de studii, ciclul masterat,inclusiv ultimul an din cadrul programelor de studii integrate.

Evaluarea candidaților se face conform dosarelor sale și în urma probelor precum eseul și interviul. De obicei, concursul se lansează în noiembrie, iar rezultatele se anunță în februarie.

Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina www.eac.md.

Burse pentru Viitorul Tău

Concursul anual organizat de Centrul de Informații Universitare (CIU) este susținut financiar de Moldova Agroindbank S.A. Se oferă 30 de burse în valoare de 10 000 de lei pentru studenții înmatriculați în anul I de studiu, la instituțiile de învățământ superior din țară și pentru studenții bursieri ai ediției precedente, promovați în anul II sau III de studii, care pot candida pentru reînnoirea burselor.

De asemenea, anul trecut, au mai fost oferite încă șase burse suplimentare de la o persoană anonimă. Respectiv, în total au fost acordare 36 de burse.

În cadrul proiectului se asigură ajutorul financiar pentru tinerii care demonstrează reușite la învățătură și implicare în activități extracurriculare pe o durată maximală de trei ani.

Concursul de obicei se anunță iarna, iar rezultatele sunt prezentate primăvara. Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina www.eac.md.

Burse pentru formare profesională

Concursul anual organizat de Centrul de Informații Universitare (CIU) este susținut financiar de compania Orange Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova.

Proiectul are drept scop susținerea tinerilor din medii social-vulnerabile din Moldova în vederea facilitării accesului acestora la educație în instituțiile de învățământ mediu de specialitate din țară. Se acordă 80 de burse în valoare de 12 000 de lei. Bursele sunt alocate pentru acoperirea necesitaților curente ale tinerilor, fete și băieți, ce țin de efectuarea studiilor (cazare, masă, procurare cărți și instrumente necesare pentru orele practice ș.a.). Bursa este prevăzută pentru o perioadă de 10 luni, cu posibilitatea reînnoirii acesteia, în bază de concurs, pentru anul următor de studii.

Concursul de obicei se anunță toamna, iar rezultatele sunt prezentate iarna. Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina www.eac.md.

Bursa Sur-Place

Programul își propune să susțină tinerii talentați care sunt preocupați de viața politică și sunt activi în comunitate, oferindu-le șansa să se concentreze pe studii și să-și dezvolte angajamentul socio-politic.

Bursa Sur-Place se adresează tinerilor studenți (ciclul de licență) care îndeplinesc următoarele criterii: sunt studenți ai unei universități din Republica Moldova, ciclul de licență (cu excepția studenților ultimului an de studiu!), se implică activ în viața socială și/sau politică, au rezultate academice înalte, sunt receptivi la valorile împărtășite de fundație, au ca scop profesional angajarea în domeniul public sau activități ale vieții publice (media, partide, asociații, universități, ONG-uri etc.), cunosc cel puțin o limbă străină, cunoașterea limbii germane reprezintă un avantaj, sunt dispuși să participe la instruirile și evenimentele organizate de fundație.

Candidații sunt evaluați în două etape. Prima etapă – în baza dosarului, iar candidații aprobați la prima etapă vor fi invitați la interviu.

Bursa se acordă inițial pentru o perioadă de 12 luni, putând fi prelungită în funcție de rezultate.

Concursul, de obicei, este anunțat în luna iulie. În acest an concursul de burse a fost deja încheiat.

Pentru noutăți urmăriți acest site sau această pagină de Facebook.

Bursa The Motans

The Motans

În anul 2019, The Motans a lansat un program de burse pentru studenții din Moldova și România, prin intermediul căruia s-au oferit cinci burse în valoare de 2 080 de lei românești (echivalentul în lei moldovenești – aproximativ 8 500).

În acest an încă nu a fost anunțată perioada de depunere pentru concurs. Pentru a fi la curent cu informații noi despre bursă, urmărește acest site.

Bursa farmaciei Felicia

Farmacia Felicia susține studenții pentru o carieră de succes în domeniul farmaceutic. Dacă ești student în anul IV sau V al facultății de Farmacie a USMF „Nicolae Testemițanu”, ai șansa să fii unul dintre cei 10 câștigători ai bursei Felicia în valoare de 1 000 de lei lunar.

Pentru acest an, participarea pentru bursă încă nu a fost anunțată. Anul trecut, anunțul a fost făcut în luna octombrie. Pentru noutăți, urmăriți pagina oficială și pagina de Facebook a farmaciei.

Bursa „Popa și Asociații”

Concursul este organizat de Biroul de Avocați din Moldova „Popa și Asociații”. Dosarele pot fi depuse de studenții din anul III și IV de la facultățile de drept din Republica Moldova.

Câștigătorul bursei primește suma de 500 de euro și posibilitatea de a efectua un internship în cadrul casei de avocatură „Popa și Asociații”.

De obicei, bursele sunt anunțate primăvara. Pentru noutăți, urmăriți pagina oficială a Biroului de Avocați.

Bursa Easy Credit

Easy Credit oferă anual patru burse în valoare de 10 000 de lei pentru tinerii cu program de studiu al Facultății de Drept – USM, Facultății de Finanțe, Facultății de Economie Generală și Drept – ASEM.

De asemenea, câștigătorii primesc:
# asistența angajaților Departamentului Finanțe și Tehnologii Informaționale și Departamentului Juridic și Recuperare Datorii din cadrul companiei;
# oportunitatea de a se alătura echipei Easy Credit după finalizarea studiilor;
# posibilitatea de a efectua orice tip de stagiu de practică de specialitate în cadrul O.C.N. „Easy Credit” S.R.L.

De obicei, concursul pentru burse este anunțat primăvara. Pentru noutăți, urmăriți pagina oficială Easy Credit.

Bursa Speranței

Bursa Speranței este un proiect social inițiat de BCR Chișinău, cu scopul susținerii tinerilor studenți în activitatea de cercetare și studii. La concurs pot participa studenții care își urmează studiile de licență/masterat/doctorat în domeniul științelor tehnice, agricole, medicale, pedagogice. Aceștia trebuie să aibă rezultate remarcabile la învățătură – media generală 8,5 și mai mult, dovada implicării în proiecte de cercetare/studii aprofundate/stagii.

De obicei, concursul de burse este anunțat toamna. Pentru noutăți, urmăriți pagina oficială BCR.


Dacă ești interesat de subiectul burselor, atunci îți sugerăm să vezi și acest material: Lista tuturor burselor de stat pe care le pot obține elevii și studenții din Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente