Instituțiile teatral-concertistice, în pregătiri pentru redeschidere. Care sunt condițiile de reluare a activităților culturale

IMG_7057

Nivelul de pregătire a instituțiilor teatral-concertistice pentru reluarea acțiunilor culturale în incinta edificiilor a fost discutat astăzi, 7 septembrie,  de către Igor Șarov, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Andrei Chistol, secretarul de stat în domeniul culturii, și directorii instituțiilor vizate, în cadrul unei videoconferințe. În acest sens, ministerul pregătește o instrucțiune privind măsurile de prevenire și control a infecției COVID-19.

Ministrul Igor Șarov a făcut o paralelă a redeschiderii teatrelor cu redeschiderea școlilor, spunând că „la fel ca și activitatea educațională, noi nu putem continua on-line nici activitatea teatrală. Nu ne dorim niște instrucțiuni peste măsura posibilităților dvs. De aceea, vă îndemn să vă expuneți pe marginea proiectului de instrucțiune, elaborată în comun cu autoritățile din domeniul sănătății.”

Astfel, în prevederile instrucțiunii, MECC propune includerea măsurilor de precauție obligatorii pentru organizarea evenimentelor/acțiunilor culturale în incinta instituțiilor teatral-concertistice, precum:

# purtarea măștilor;
# limitarea accesului;
# măsurarea temperaturii;
# evitarea cozilor;
# distanțarea scenei;
# menținerea distanței fizice între spectatori, dar și între artiști și public ș.a.

Mai mult, ministerul va recomanda vânzarea biletelor exclusiv on-line și va solicita ca durata evenimentului să nu depășească 120 de minute.

Directorii instituțiilor teatral-concertistice au fost de acord că respectarea reglementărilor reprezintă o dificultate în plus pentru instituția pe care o conduc, dar au salutat posibilitatea de a organiza evenimente în incinta edificiilor.

Până la sfârșitul săptămânii, aceștia urmează să prezinte ministerului un raport de autoevaluare a nivelului de pregătire a instituției din punct de vedere a posibilității organizării activităților în interior.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente