fbpx

Aproape 2000 de doze de plasmă pentru tratarea pacienților bolnavi de COVID-19, repartizate în spitalele din țară

În perioada 13 aprilie – 3 septembrie, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui a asigurat instituțiile medico-sanitare spitalicești cu 1809 doze de plasmă convalescentă, utilizată în tratamentul pacienților bolnavi de COVID-19 care se află în stare gravă și extrem de gravă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Peste 600 de doze au fost repartizate la Spitalul Clinic Republican, în cadrul căruia sunt internați cei mai mulți pacienți în stare gravă, atât din municipiul Chișinău, cât și din raioanele țării. La fel, peste 1000 de doze de plasmă convalescentă au primit instituțiile medicale spitalicești municipale și raionale.

Menționăm că plasma convalescentă conține anticorpi împotriva virusului SARS-CoV-2, care provoacă infecția COVID-19. În acest context, toate persoanele care s-au tratat de noul coronavirus sunt rugate să se solidarizeze cu pacienții în stare gravă care luptă cu această infecție, prin donarea de plasmă convalescentă.

Persoanele pot dona plasmă atât la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, care dispune de subdiviziuni în Bălți, Cahul și Chișinău, dar și în alte centre de donare. Procedura poate fi efectuată după două săptămâni de la externare, de către persoanele de gen masculin care au fost tratate, cu vârsta cuprinsă între 18 – 60 de ani, care nu au bolile cronice: diabet zaharat, boli cardiovasculare și pulmonare, boli ale ficatului și rinichilor.

Articole asemănătoare

Back to top button