image
Sursa foto: profmedia.com

Povestea „celui mai singuratic elefant” din lume: După 30 de ani, primește o nouă șansă

Un elefant care trăiește singur în condiții groaznice într-o grădină zoologică din Pakistan va primi în cele din urmă șansa unei vieți mai bune, a anunțat un grup pentru protecția animalelor, citat de The Independent.

Supranumit „cel mai singuratic elefant din lume” de activiștii pentru drepturile animalelor, Kaavan a petrecut mai bine de 30 de ani în faimoasa grădină zoologică Marghazar din Islamabad înainte de a atrage atenția militanților - inclusiv a unor celebrități precum Cher - care au început să facă lobby pentru mutarea animalului, în urmă cu aproximativ patru ani, transmite Digi24.

Martin Bauer, un purtător de cuvânt al grupului Four Paws, spune că elefantul a primit în sfârșit aprobarea medicală pentru a călători. Va fi mutat, cel mai probabil, într-un sanctuar pentru animale din Cambodgia, unde elefantul va găsi companie și condiții mai bune.

Experții grupului Four Paws au examinat elefantul la invitația autorităților locale, a spus dl Bauer. Kaavan a fost supus unui examen medical complet și s-a dovedit a fi malnutrit.

„Din cauza malnutriției și a lipsei de exercițiu fizic, Kaavan prezintă semne vizibile de obezitate. De asemenea, unghiile sale sunt crăpate și malformate, ceea ce poate fi cauzat de structura inadecvată a locuinței sale”, a spus dr. Amir Khalil, medic veterinar al Four Paws.

Curtea Supremă din Pakistan a decis în mai închiderea grădinii zoologice Marghazar, din cauza condițiilor extrem de proaste în care erau ținute animalele.

Four Paws a fost invitate de Comitetul de gestionare a faunei sălbatice de la Islamabad să transfere în siguranță animalele rămase în grădina zoologică.

„Din păcate, salvarea vine prea târziu pentru doi lei care au murit în timpul unei tentative de transfer la sfârșitul lunii iulie, după ce incinta lor a fost incendiată în încercarea a-i forța să intre în lăzile de transport”, a spus Bauer.

Noutăţile partenerilor

comentarii: