Prima premieră de teatru dramatic după relaxarea restricțiilor din Moldova. „Așteptându-l pe Tarantino”, spectacol jucat la un local din capitală

118599035_348086653232504_4440658147976328359_n
Foto: Facebook

„– Tarantino nu mai vine azi, dar cu siguranță va veni mâine./– Și atunci ce facem?/– Așteptăm”. Acestea sunt câteva fraze rupte din monologul spectacolului „Așteptându-l pe Tarantino” în regia lui Iulian Bubuioc, cu actorii Constantin Ipati, Radu Canțîr și Maria Anton, montat la Marlène, un local din centrul Chișinăului.

Iulian Bubuioc, regizorul spectacolului „Așteptându-l pe Tarantino”, ne-a povestit că știa din start cum nu ar trebui să arate spectacolul, spunând că: „Ăsta e un soi de punctul zero la mine, n-am vrut ca acțiunea să se petreacă pe o «scenă» în care actorii/performerii (îmbrăcați în costum clasic) exclamă monologuri existențiale. Nu mi-am dorit un spectacol provocator, în care spectatorul e supus unui «viol» intelectual. Nu mi-am dorit un recital în care actorii (în aceleași costume clasice) recită lirică lacrimogenă sub acompaniament de chitară. Și atunci, m-am axat pe forme de teatru popular, de teatru de stradă. Iar în această estetică criteriile de bază sunt actualitatea și satira. Tocmai de aceea mi s-a părut ofertant acest gen de teatru”. Mottoul sau linia după care se pliază scenariul este: „Aici și acum”.

De asemenea, de menționat este faptul că ideea spectacolului este codificată în denumirea piesei, Iulian povestindu-ne că unul dintre cei mai importanți creatori ai teatrului absurd, S. Becket, are o piesă renumită care se numește „Așteptându-l pe Godot”, în care eroii îl așteaptă pe un oarecare Godot. Acest Godot, de fapt, e o metaforă pentru o „viață mai bună”.

Tocmai aici se face legătura cu spectacolul „Așteptându-l pe Tarantino”, deoarece: „În prezent, spune regizorul, noi, la fel, ne aflăm într-o continuă așteptare. Așteptăm sfârșitul pandemiei. În denumirea spectacolului nostru, Tarantino la fel e o metaforă, simbolul realizării, pentru că eu cred că toți actorii și-ar dori să lucreze cu acest mare regizor”.

„În plus, Tarantino este un postmodernist în cinematografie. Astfel, ne-am motivat eclectismul”, mai adaugă Iulian, deoarece în spectacol sunt prezente și elemente ale teatrului de umbre, precum și storytelling, și happening, și teatru la microfon, și screenlife, iar de asta trebuie să vă convingeți singuri ducându-vă la acest spectacol!

Radu Canțîr, unul dintre actorii din distribuție, spune că această pauză și detașare de scenă este un moment care joacă în detrimentul actorului și că este greu să revii după atâta timp. Adevărat este însă faptul că nu există alt secret decât mobilizarea actorilor pentru a produce un rezultat final bun.

„Pentru a motiva spațiul în care se petrece acțiunea, am ales ca subiect nunta moldovenească, sau mai bine zis interzicerea nunților (meselor de sărbătoare) în perioada de pandemie. În esență, nunta este un spectacol în care fiecare oaspete își are rolul său”, ne comunică Iulian Babuioc și tocmai din acest motiv chiar spectatorii au devenit parte din scenariu. Astfel, actorii, în timpul actului artistic, au creat un pod invizibil între ei și public. Cum? Implicându-i în jocul lor actoricesc.

În acest context, tot Radu, unul dintre cei trei actori ai spectacolului, menționează: „Conexiunea cu publicul este importantă, mai ales la evenimente de genul dat și mai ales când vezi publicul atât de aproape”.

Spectacolul „Așteptându-l pe Tarantino” se va juca și astăzi, 6 septembrie în limita locurilor disponibile, respectându-se toate normele de rigoare. De asemenea, regizorul este sigur că piesa se va mai juca în această lună, data însă nefiind încă stabilită.

Mai multe detalii vedeți AICI sau pe pagina Marlène, barul în care se va juca spectacolul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente