Vlad Filat: Maia Sandu a „canibalizat” partenerii politici, absorbind arogant efortul tuturor. În 2016, PLDM a muncit pentru ea, ca ulterior să devină „toxic”

Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova spune că președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a fost membră a formațiunii pe care o conduce, pentru că acest lucru l-a declarat chiar dânsa în fața a zeci de mii de oameni, inclusiv a președintelui Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European. Formalitățile la care face trimitere Sandu că nu s-a mai oficializat declarația de aderare, sunt doar niște formalități, dar fiecare deja tratează așa cum dorește, spune Vlad Filat. Fostul premier critică modul de a face politică a fostei sale subalterne din Guvern și afirmă că Maia Sandu a „canibalizat” toți partenerii politici și a absorbit toată energia și tot efortul muncii celorlalte partide. Totodată, Filat a negat zvonurile că Maia Sandu ar fi primit salariul în plic, atunci când era ministru al Educației. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la N4.

Foto: UNIMEDIA

„Eu consider că în momentul când faci declarații în fața a câtorva zeci de mii de oameni în PMAN, în spate având președintele Comisiei de Externă a Parlamentului European că aderi la PLDM presupune că da. Faptul că a fost membră a echipei la Guvern, presupune că da, dânsa consideră altfel, rămâne de văzut. Aici poți să te legi de un aspect formal pe care îl invocă și să știți că noi nu luptăm foarte tare pentru faptul că ea a fost membră a partidului. Problema până la urmă ține de moralitate”, a declarat Filat.

Liderul PLDM consideră că Maia Sandu a „canibalizat” toți partenerii politici pe care i-a avut până acum. Filat a explicat că lidera PAS a reușit să absoarbă tot efortul celorlalte partide datorită unei conjucturi pe care a folosit-o într-o manieră arogantă, pe alocuri brutală.

„Până la ora actuală s-a întâmplat un lucru fără de precedent în fond, canibalizarea a tot ce ține de parteneri de către un reprezentant a blocului sau a unei mișcări. În anul 2016 în cadrul alegerilor prezidențiale PLDM avea structuri în teritorii și colegii au alergat prin teritorii pentru a promova candidatura pro-europeană. Inclusiv financiar a asigurat unele acțiuni, care vizau procesul electoral. Au fost buni și unii și alții, ulterior, în 2019, s-au transformat în a fi toxici.

Este un partid și o persoană care a absorbit toată energia și tot efortul muncii celorlalte partide. Eu nu cred că este vorba despre abilitate, este vorba despre conjuctură. Nici nu este vorba despre capacitate. Este vorba despre o conjuctură care a fost folosită nu abil, dar într-o manieră arogantă, pe alocuri brutală. Au mai fost din cei care începeau să bea șampania prea devreme”, suține Vlad Filat.

În același timp, fostul prim-ministru neagă zvonurile că Maia Sandu ar fi primit remunerare în plic, atunci când deținea funcția de ministru al Educației.

„Încercarea asta de a discuta despre Maia Sandu sub aspectul integrității în sens negativ este o prostie, o spun foarte sincer. Putem discuta despre alte carențe și neajunsuri, doar nu acest aspect. Faptul că sunt anumiți nenorociți care aruncă speculații în presă și cât mai bombastice, asta nu înseamnă că are legătură cu adevărul. Am înțeles că este un proces de judecată în acest sens și o spun cu această ocazie că voi merge în instanță și voi demonta toate aceste speculații . Eu consider că lucrurile trebuie să fie corecte în relațiile între oameni. Eu doar nu am spus că ea nu a declarat în Piața Marii Adunări Naționale că aderă la PLDM dar și aici eu nu pot să spun că e o minciună sfrontată și pentru care trebuie cineva și să răspundă”, a conchis Filat.

Maia Sandu a devenit ministră a Educației în Guvernul condus de Vlad Filat în anul 2012, la propunerea Secretarului Executivului de atunci, Victor Bodiu, funcție pe care deținut-o până în 2015, timp în care s-au schimbat 3 Guverne și unul interimar. Ulterior, Sandu a creat Partidul Acțiune și Solidaritate, a declarat că nu a fost membră PLDM și l-a întrebat pe Vlad Filat „unde-s banii” pe care i-ar fi furat cât a condus Guvernul.


Pub