Principală  —  IMPORTANTE   —   Doliu în șahul moldovenesc: A…

Doliu în șahul moldovenesc: A decedat marele maestru internațional, Dumitru Svetușkin. Avea doar 40 de ani

Unul dintre cei mai buni șahiști din Republica Moldova, marele maestru internațional, Dmitri Svetușkin a decedat în urma unui accident. Vestea cumplită i-a surprins pe prietenii, dar și colegii săi din România, Serbia, Ucraina sau Franța.

Cu mesaje de condoleanțe au venit colegii săi din Moldova, marii maeștri internaționali Victor Bologan și Viorel Iordăchescu.

De asemenea, șocați de veste sunt și colegii săi din România, Ucraina sau Serbia.

„ O veste cu adevărat tristă invadează lumea șahului. Simpaticul mare maestru din Republica Moldova, Dmitrii Svetushkin, s-a stins din viață în urma unui accident.

Drum lin, Dmitry! Să-i înveți șah și pe îngeri!” au scris șahiștii români pe pagina șahiști.ro.

Dmitrii Svetușkin era din 2002 mare maestru internațional la șah, Campion național, membru  al Lotului Național Olimpic, reprezentant al Republicii Moldova la zece Olimpiade Mondiale la șah, Președinte al Consiliului Antrenorilor al Federației de Șah, antrenor al selecționatei masculine a Republicii Moldova și un intelectual cu o gamă largă de interese, un bun prieten al multor jucători de șah din întreaga lume.

La 25 iulie a împlinit 40 de ani.