A știut dintotdeauna că vrea să facă jurnalism, iar știrile de la ora 20.00 erau un tabiet. Acum, cochetează cu această meserie și se apucă de orice posibilitate care îi apare în cale, pentru că iubește să muncească și pentru că jurnalismul îi aduce satisfacție profesională. Încă nu are acte-n regulă în domeniul jurnalismului, dar știe să combine teoria cu practica, iar de curând a lansat un proiect mai puțin obișnuit. Discută cu poeții NEmuritori prin textele lor pe care le-au lăsat oamenilor drept testament. Despre ce este vorba, o să aflați în cele ce urmează alături de Diana Botnaru, tânăra pasionată de jurnalism.
Diana relatează că povestea din spatele pasiunii sale pentru jurnalism este una banală. De ce? Pentru că a știut mereu că vrea să facă asta.
„Mereu mă uitam cu admirație la jurnaliști; ei pentru mine erau eroi. Urmăream toți jurnaliștii, știam totul despre ei, mă rog, atât cât declarau și ei prin presă sau pe rețele. Seara, la ora 20.00, era lege-n casă, pentru că începeau știrile pe care trebuia să le privesc neapărat.”
Spune că nici acum nu înțelege cum un om ca ea, care nu se încadrează în standarde, reușește să muncească în acest domeniu. Argumentându-și opinia prin faptul că este scundă de statură, este emotivă peste măsură, nu i-a plăcut niciodată aparatul de fotografiat, iar de discursul în fața unui public nici nu mai zice nimic. Și totuși, Diana este ferm convinsă că atunci când îți dorești cu adevărat ceva, faci asta, indiferent de felul în care arăți sau fricile pe care mai apoi încetul cu încetul le depășești.
„Deseori, îmi doresc ca o zi să aibă mai mult de 24 de ore”
Tânăra noastră protagonistă este în ultimul an de facultate. Deși lucrează din primul an, ea reușește să combine și munca și studiile. Povestește că „practica bate teoria” și este de părere că practica este cel mai bun mentor.
„Sunt de părere că practica e cel mai bun profesor, cel puțin în cazul meu. Deseori, îmi doresc ca o zi să aibă mai mult de 24 de ore, așa încât să le reușesc pe toate. Dar sunt convinsă că vrei și dacă-ți place, timpul e de partea ta, iar ca să reușești să combini facultatea și munca este necesar de multe ori să rupi, să rupi totul ca să reușești. Să ieși din redacție când alții deja probabil dorm, să te trezești când alții dorm ca tu să fii la lecții, ori să n-ai weekenduri. Adevărul e că nu mă plâng, pentru că eu aleg să fac asta.”
„Mie-mi place să fac jurnalism, n-am nevoie de motivare”
„Eu sunt omul care se automotivează. Mie-mi place să fac jurnalism, n-am nevoie de motivare. E simplu. Dar mai am o teorie. Dacă tu nu vrei, nu-ți place să faci una sau alta, poți să ai tu motivările lumii, că tot nu o să reușești, pentru că nu-ți dorești asta. Exact așa e și în cazul meu.
Sunt câteva. Mi-a spus cineva nu demult că cică există proverbul «Mult și nimic bun». Adevărat, par a fi multe, însă doar eu sunt în măsură să-mi cântăresc deciziile, joburile, kilogramele, absolut tot. Cum poate ști altcineva ce e mult sau puțin pentru tine? Niciodată n-am înțeles faza asta. Mai ales că de multe ori noi, pentru noi înșine, nu știm să facem alegeri corecte, d-apoi să mai facă pentru noi asta străinii.”
De curând, Diana a lansat proiectul NEmuritorii – interviuri în care vorbește cu poeți sau alte personalități culturale reieșind din textele lor pe care le-au lăsat omenirii. Cum a pornit ideea proiectului și ce înseamnă acesta pentru Diana, aflăm chiar de la ea.
„NEmuritorii este un proiect la care țin mult și muncesc la fel de mult. Ideea acestuia am prins-o la un curs de la facultate, când profesoara ne-a dat să facem un interviu din poezii. Schema stă în felul următor: tu, ca jurnalist, adresezi întrebarea, iar răspunsul îl iei din textul persoanei respective, nu contează că e poezie, proză sau text.
Și atunci, instant mi-a venit ideea. De ce n-aș face interviuri cu cei pe care n-am reușit să-i prind pentru interviurile mele? Ce aș mai sta de vorbă cu Eminescu, Creangă, Vieru, Cătălin Caragea… Și am decis ca acest vis să prindă contur.”
„Vreau absolut tot, chiar dacă par a fi egoistă”
Tânăra mai menționează că își dorește tare mult ca oamenii, ascultând aceste interviuri, „să (re)citească operele și să (re)asculte melodiile celor care din păcate au devenit… NEmuritori”.
Eram curioși să aflăm cum Diana își proiectează și viitorul, nu doar ideile la care muncește, la care ea ne-a răspuns ferm că: „Viitorul ascunde și cântărește tare mult. De la jurnalism, meseria pe care mi-am ales-o, vreau totul. Vreau absolut tot, chiar dacă par a fi egoistă”.
Tot ea povestește că iubește să muncească, spunând convinsă că viitorul ei este jurnalismul, deși încă nu știe ce sferă a acestuia va îmbrățișa.
„Nu știu, că o fi viitorul în presa scrisă, că o fi online, că la TV, că la radio, că toate odată – habar nu am! Vreau să muncesc în domeniul pe care l-am ales și să fac ce-mi place. Iar dacă e să ne degajăm un pic de domeniul profesional, atunci de la viitor vreau, de asemenea, totul.
Acest «tot» înseamnă pentru fiecare ceva diferit, iar pentru mine se rezumă la călătorii multe, locuri și oameni, scopuri atinse, urcări, câteodată căderi – pentru că asta înseamnă să trăiești.”
