Principală  —  IMPORTANTE   —   Federația Sindicală „Sănătatea” cere Guvernului…

Federația Sindicală „Sănătatea” cere Guvernului să achite în continuare câte 16.000 de lei medicilor care se infectează cu noul tip de coronavirus

Federația Sindicală „Sănătatea” solicită autorităților responsabile să intervină prompt și să identifice resurse financiare pentru a oferi, în continuare, indemnizații unice de 16 mii de lei lucrătorilor medicali infectați cu noul tip de coronavirus la locul de muncă.

Totodată, reprezentanții acesteia califică decizia Guvernului de a abroga această hotărâre drept „inadmisibilă”, „ținând cont de faptul că suntem în plină pandemie, iar numărul lucrătorilor medicali infectați și decedați este în continuă creștere”.

Joi, 3 septembrie, Guvernul a decis să abroge prevederea conform căreia lucrătorii medicali infectați cu noul tip de coronavirus primesc o indemnizație unică de 16 mii de lei, motivând„pe parcursul a 4 luni de la declararea stării de urgență, inclusiv în sănătate publică, au fost desfășurate instruiri speciale ale personalului pentru asigurarea condițiilor de securitate epidemiologică, a fost instituit un regim special de activitate a instituțiilor publice, au fost asigurate cu produse dezinfectante și măști, instituirea compensațiilor pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate, pentru personalul antrenat nemijlocit în acțiuni de prevenire, control și tratare a infecției SARS-CoV-2 și majorat salariul personalului medical cu 30 la sută, începând cu 1 septembrie 2020”.

Președintele R. Moldova, liderul neformal al PSRM, a declarat astăzi că deputații PSRM nu vor vota acest proiect.