Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Tihanovskaya cere ONU să trimită…

Tihanovskaya cere ONU să trimită o misiune de monitorizare în Belarus

Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaya, a cerut vineri ONU să trimită o misiune internaţională de monitorizare în ţara sa pentru a documenta brutalitatea flagrantă a poliţiei împotriva protestatarilor majoritar paşnici, relatează dpa, citată de Agerpres.

„Noi, poporul belarus, avem nevoie de ajutorul Naţiunilor Unite pentru a pune capăt încălcărilor flagrante ale drepturilor omului şi desconsiderării cinice a dreptului la demnitate umană în mijlocul Europei”, a spus ea într-un discurs prin videoconferinţă adresat Consiliului de Securitate al ONU.

Svetlana Tihanosvskaya, în vârstă de 37 de ani, a candidat împotriva preşedintelui în funcţie de peste un sfert de secol, Aleksandr Lukaşenko. Ea a ieşit a doua în scrutinul prezidenţial, în care potrivit numărătorii oficiale Lukaşenko a obţinut peste 80% din sufragii.

În Belarus au avut loc proteste în fiecare zi după alegerile de la 9 august, despre care opozanţii şi manifestanţii susţin că au fost fraudate.

„Cerem Naţiunilor Unite să condamne utilizarea excesivă a forţei de către serviciile de securitate din Belarus împotriva protestatarilor”, a spus Tihanovskaya în discursul ei. Ea a solicitat sancţiuni individuale împotriva oficialilor din Belarus implicaţi în violenţe.

„Colaborarea cu regimul lui Lukaşenko în acest moment înseamnă susţinere pentru violenţă şi încălcări flagrante ale drepturilor omului”, a afirmat ea.

Estonia a vrut să asigure un forum pentru „cei care sunt reduşi la tăcere”, a declarat într-un comunicat ministrul estonian de externe Urmas Reinsalu.

„Presiunea publică poate contribui la reducerea violenţei şi a încălcărilor grave ale drepturilor omului”, a adăugat Reinsalu.

În discursul său către Consiliul de Securitate al ONU, Tihanovskaya l-a descris pe Lukashenko drept un lider ilegitim, „care se agaţă cu disperare de putere şi refuză să-şi asculte propriul popor”.

„O naţiune nu poate şi nu trebuie să fie ostatica setei de putere a unui singur om. Regimul lui Lukashenko este falit din punct de vedere moral, îndoielnic din punct de vedere legal şi, pur şi simplu, imposibil de menţinut în ochii naţiunii noastre”, a mai spus ea.

Reuniunea online specială a Consiliului de Securitate al ONU a fost organizată de statul baltic Estonia, care face parte în prezent din acest for.

Tihanovskaya, al cărei soţ, un activist politic, a fost arestat înainte de alegeri, a fugit în Lituania vecină la câteva zile după scrutinul de la 9 august în contextul reprimării violente a manifestaţiilor de către poliţie.