(video) Ceban, despre mirosul urât din capitală: „Sunt agenți care deversează deșeuri ce depășesc de 2 mii de ori normele admisibile”

În municipiul Chișinău sunt 47 de agenți economici care au încălcat grav normele sanitare și ecologice prin deversarea deșeurilor neprelucrate local, doi dintre care au fost debranșați de la rețeaua publică de canalizare. Unii dintre aceștia, deversează ape uzate ce depășesc de zeci de ori și chiar de 2 mii de ori normele admisibile, a declarat edilul Ion Ceban a explicat, în cadrul emisiunii „UNInterviu” de la UNIMEDIA.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit primarului de Chișinău, la Stația de Epurare sunt 118 geotuburi de nămol, care nu au fost curățate de mai bine de doi ani. Acestea constituie aproximativ 40% din sursa de miros urât din capitală. „Noi am acoperit acele lagune, în care era o catastrofă ecologică de peste 500 de mii de metri cubi de nămol. Problema persistă atunci când temperaturile sunt ridicate. Când am eliminat patru din cele 118 geotuburi, a apărut prima fază de miros. Noi am renunțat la această idee. Se intervine inclusiv chimic la această etapă”, a declarat Ceban.

Primarul a atras atenția asupra proceselor de producere, „care încep odată cu cumpărarea cerealelor sezoniere”.

„Asta înseamnă mai multă producție, inclusiv băuturi alcoolice, producătorii de produse din pește și mulți alții. Noi am prelevat probe de laborator și sunt norme depășite, în unele cazuri de 2 000 de ori, în unele de 30 de ori, de zeci de ori, de sute de ori. Ceea ce ne deranjează foarte mult. Asta înseamnă că acele eliminări în sistemul public de canalizare nu corespund, de departe, standardelor”, a explicat Ceban.

Edilul a menționat că Primăria a solicitat ajutorul autorităților publice centrale, pentru că noi deține un laborator acreditat pentru prelevarea probelor de aer, pentru a vedea ce se elimină și în atmosferă.

„Sunt procese de producere pe care noi vrem să le înțelegem, să știm dacă ele sunt sursa de bază, pentru că foarte multe surse noi le-am acoperit. Peste jumătate de milion de tone de metri cubi de nămol a fost acoperit, care 12 ani de zile nu a fost aerat, celălalt se prelucrează chimic la intrare și la ieșire. Singurele suspiciuni sunt deversările în bazinele acvatice, și, nemijlocit, din cauza pieirii microorganismelor din aceste bazine”, a spus oficialul.

Ce ține de faptul că mirosul neplăcut apare de fiecare dată în orele nopții, Ceban spune că există suspiciuni că aceste deversări sunt făcute în perioada de noapte. „Acum avem echipe de monitorizare care trebuie să verifice. Am solicitat și suportul autorităților centrale, pentru că nu tot timpul avem competențe de constatare. Din probele pe care le-am prelevat, vedem neregularități”.

Totodată, Ceban a menționat că Primăria se clarifică cu partea economică cu Apă Canal, sugerând că există suspiciuni de corupție.

„Sunt 47 de agenți economici care încalcă grav prevederile și standardele în acest domeniu. Normele admisibile sunt depășite de foarte multe ori. La o întreprindere care face produse din pește, s-a depistat o depășire a normei admisibile de grăsimi de 2000 de ori. La ei lipsesc stațiile de preepurare locale. Ei sunt suprataxați, lor le convine, pentră că, să construiești o stație de preepurare, costă mult mai scump decât amenzile”, a explicat el.

Acești agenți economici pot fi sancționați legal, în dependență de rezultatele de laborator, se încasează bani oficial prin facturile care sunt înaintate la Apă Canal, a precizat Ion Ceban, care a adăugat că Primăria a demarat investigații în privința unor cazuri de corupție.

„Avem suspiciuni că, cineva spune „eu trebuie să vă taxez cu 300 de mii de lei, 100 de mii într-o parte, alți bani în altă parte. Nu pot să probez. Vom investiga, îmi doresc să eliminăm în totalitate mirosul urât din capitală”, a spus edilul, are a menționat că doi agenți economici, un producător de patiserie și un producător din produse de pește au fost debranșați de la rețeaua publică de canalizare, în semn de preîntâmpinare.

„Noi am crezut că problema care persista la Stația de epurare a fost rezolvată. Acum ne dăm seama că problema nu este doar acolo. Nu putem spune care este aceasta cu certitudine, până nu avem toate datele pe masă”, a conchis primarul general al capitalei.


Pub