(stop cadru) Voronin, despre eventuala înaintare la prezidențiale a Monicăi Babuc și a Violetei Ivanov: „O să facem конкурс красоты”

Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a comentat zvonurile despre posibilele candidaturi la alegerile prezidențiale din această toamnă ale Partidului Democrat și ale Partidului Politic „Șor”, care ar fi deputatele Monica Babuc și Violeta Ivanov, spunând că la aceste alegeri va fi un concurs de frumusețe.

Foto: UNIMEDIA

„Numai ea (Violeta Ivanov) acolo nu ajunge, cu toată biografia ei”, a spus Vladimir Voronin. Fiind menționată și Monica Babuc, Voronin a spus că „o să facem конкурс красоты (concurs de frumusețe), la aceste alegeri prezidențiale. Mai este și Maia Sandu, nu uitați de ea...” a declarat fostul șef de stat la emisiunea „Puterea a patra”, de la postul de televiziune N4.

Amintim că alegerile prezidențiale au fost stabilite pentru data de 1 noiembrie 2020, iar procesul de colectare a semnăturilor va demara în luna septembrie.


Pub