fbpx

Președintele Dodon anunță că dosarul „Laundromat” din Federația Rusă va fi investigat și de procurorii moldoveni: Cei vinovați vor fi trași la răspundere

Dosarul „Laundromat” deschis de autoritățile de la Moscova, privind scoaterea a peste 22 de miliarde de dolari prin intermediul băncilor din Moldova, va fi investigat și în țara noastră, în baza unui acord de colaborare cu anchetatorii din Federația Rusă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Anunțul a fost făcut de președintele țării, Igor Dodon, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

„În baza dosarelor deschise în alte state se va începe o colaborare cu organele din Republica Moldova, există acorduri și trebuie împreună să investigheze și să ajungă la prezentarea învinuirilor dacă se referă și la cetățenii Republicii Moldova. Nu mi-aș dori ca să aibă loc procesul într-o lună, o lună jumătate, ca să nu fie utilizat politic acest subiect. Nimeni n-o să fugă de aceste învinuiri, dar la sigur vor merge până la capăt”, a declarat șeful statului.

Amintim că anchetatorii ruși au anunțat că au finalizat investigațiile în dosarul „Laundromat”. Potrivit unui comunicat de presă al MAI de la Moscova, în 2013, Plahotniuc și Platon au pus la cale scoaterea ilegală a 500 de miliarde de ruble din băncile din Federația Rusă. Planul – potrivit anchetatorilor – a fost realizat cu ajutorul primarului de Bălți, Renato Usatîi.

La spălătoria rusească ar fi participat și mai mulți bancheri ruși, dar și juriști, patru dintre aceștia și-au recunoscut vina și au povestit cu lux de amănunte cum a fost realizată schema infracțională. Autoritățile ruse anunță că Vlad Plahotniuc, Veaceslav Platon și Renato Usatîi sunt dați în urmărire internațională pentru a fi reținuți și plasați în arest.

Articole asemănătoare

Back to top button