image
Sursa foto: foto simbol

Ministerul Sănătății activează120 de locuri noi în spitalul „Timofei Moșneaga” pentru pacienții în stare gravă de Covid-19

Începând cu 3 septembrie curent, la IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” vor fi activate 120 paturi pentru pacienții în stare gravă, confirmați cu COVID-19.

„Pacienții în stare gravă, dar care înregistrează o ameliorare a stării de sănătate, vor fi transferați din terapie intensivă, în secția care va fi activată, unde vor urma tratamentul prescris de medici”, a declarat ministrul Viorica Dumbrăveanu, în cadrul ședinței Punctului Focal din această dimineață.

O altă categorie de pacienți care vor fi spitalizați vor fi pacienții cu forme moderate și severe de boală readresați de la Centrul COVID – 19.

Directorul ANSP, Nicolae Furtună a declarat totodată, că majoritatea instituțiilor de educație au inițiat procesul de studii asigurând condiții minime pentru profilaxia și controlul infecției COVID-19.

Ministrul a solicitat ca Agenția Națională pentru Sănătate Publică să fie în permanentă comunicare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și conducerea instituțiilor de educație, pentru a oferi tot suportul necesar, astfel încât,  să fie respectate măsurile de protecție împotriva COVID-19.

Amintim că în RM numărul persoanelor infectate cu Coronavirus a atins cifra de 37 208 cazuri. Numărul deceselor a ajuns la 1008 cazuri.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: