Echipa Partidului „Șor” a dat în folosință o stradă renovată la Taraclia

Echipa lui Ilan Șor a finalizat una dintre cele mai importante etape de renovare a infrastructurii rutiere în orașul Taraclia. Este vorba de renovarea unui tronson ale străzilor „1 Mai” și „Fontanaia”, ce asigură fluidizarea traficului pe strada Inzova – artera principală a orașului. De acum, în această zonă circulația va fi mult mai sigură și confortabilă.

Foto: partidulsor.md

În total a fost renovat peste un kilometru de drum cu două benzi, dintre care 200 de metri sunt cu așternut de beton. Inclusiv a fost renovată o porțiune de drum de circa 100 de metri spre Stadionul orășenesc. La fel, a fost amenajată o parcare, au fost renovate trotuarele și intrările în curți.

Cu ocazia finalizării acestei etape la Taraclia, liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor, a menționat că în ultimele luni, datorită efortului echipei sale, orașul s-a schimbat radical.

„Eu și echipa mea avem un principiu – să ne onorăm obligațiile asumate. Am spus anterior că voi face din Taraclia o perlă a sudului țării și acest lucru deja are loc. Zilele trecute am dat în exploatare sistemul de iluminat stradal public în oraș. Continuă lucrările de renovare a străzilor și amenajare a spațiilor publice. Taraclia, grație eforturilor echipei noastre, prinde conturul unui oraș european”, a menționat Ilan Șor.

Iar vicepreședinta fracțiunii parlamentare a Partidului „Șor”, Violeta Ivanov, spune că de fiecare dată când vizitează orașul vede pe față transformările.

„În această vară, în oraș, a fost făcut mult mai mult decât în trecut ani la rând, când localitatea era condusă de alte administrații. Cel mai important e că cetățenii aprobă și susțin activitatea primăriei, a echipei noastre. Știu că primarul Veaceslav Lupov și echipa sa are planuri mari la Taraclia. Sunt sigură că orașul va deveni un exemplu ca și Orheiul”, a spus Violeta Ivanov.

Primarul de Taraclia, Veaceslav Lupov, care a câștigat alegerile locale din primul tur cu peste 74%, candidând din partea Partidului „Șor”, spune că succesele administrației orașului se datorează sprijinului personal al lui Ilan Șor și al echipei sale.

„În cele mai complicate momente ale activității mele am fost susținut puternic de Ilan Șor și echipa Partidului „Șor”. Bunele practici și proiecte implementate la Orhei sunt realizate cu succes în orașul Taraclia. Pe agenda noastră avem multe alte proiecte de implementat. Taraclia va deveni și mai frumoasă, și mai atractivă”, a dat asigurări primarul Lupov.

Startul lucrărilor de renovare a infrastructurii rutiere a fost dat la Taraclia la începutul lunii iulie. Primăria Taraclia și-a asumat să renoveze din bani publici două străzi principale din oraș, iar Ilan Șor și-a luat angajamentul să susțină reparația altor trei străzi, dar și lucrările de amenajare pe toate cele cinci artere.


Pub