Bărbatul electrocutat din Soroca, adus cu SMURD la Chișinău, a decedat pe patul de spital. Avea arsuri pe 85% din suprafața corpului

Bărbatul de 46 de ani din Soroca, transportat în seara de marți de către un echipaj aero - medical SMURD Iași la Centrul Republican Leziuni Termice al Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie din capitală, a decedat în această dimineață.

Foto: DSE

Solicitată de UNIMEDIA, purtătoarea de cuvânt a Centrului de Leziuni Termice din cadrul Spitalului Clinic de Traumatologie, Rodica Racu, a declarat că bărbatul a fost „un pacient extrem de grav”, care nu a răspuns tratamentului aplicat.

„Bărbatul a fost diagnosticat cu boala arșilor. Medicii au atestat arsuri de gradul I, II, III și IV a feței, capului, toracelui, membrelor superioare și inferioare. Suprafața afectată era de 85%. De asemenea, acesta avea arsuri ale căilor respiratorii de gradul I și II. Pacientul a fost transportat prin intermediul serviciului SMURD, conectat la aparatul de respirație dirijată. El a fost Internat marți, 1 septembrie 2020 la noi în Centrul de arsuri și chirurgie plastică, din păcate nu a răspuns la tratament. Astăzi, la orele 04:20, a fost constatată moartea clinică”, a declarat Rodica Racu.

Amintim că pacientul a fost preluat de la spitalul raional din orașul Soroca de către un echipaj aero-medical SMURD Iași. Pe parcursul zborului bărbatul a fost strict monitorizat de echipajul medical.


Pub