(video) iPhone 12 a ajuns online, înainte de lansarea oficială: Detaliile care fac diferența

La scurt timp după ce Bloomberg a publicat o serie de informații despre lansarea iPhone 12, viitorul smartphone a ajuns online într-un hands-on ce nu pare să fie fals, scrie Playtech.ro.

Conferința Apple din această toamnă se anunță a fi una foarte aglomerată. Dacă speculațiile din piață se dovedesc a fi adevărate, nu mai puțin de patru telefoane noi, două ceasuri inteligente, un nou iPad și o pereche de căști peste urechi vor fi dezvăluite la finele acestei luni sau la începutul lunii viitoare. Raportul Bloomberg este fascinant din mai multe puncte de vedere și este foarte probabil să se bazeze pe surse corecte, apropiate de Apple.

Revenind, însă, la clipul de mai sus, acesta durează doar 15 secunde și, momentan, nu are un număr fabulos de vizualizări. Acesta detaliu nu-i taie neapărat din credibilitate, dar trebuie perceput cu o anumită notă de scepticism.

Un pic ciudate sunt similaritățile vizuale dintre ipoteticul iPhone 12 și actualul iPhone 11 Pro. Este foarte probabil ca actualul și viitorul iPhone să se apropie destul de mult din prisma aspectul, dar fanii speră la ceva mai spectaculos, având în vedere că iPhone X, iPhone Xs și iPhone 11 Pro arată exact la fel, cel puțin față.

Printre particularitățile care vor face diferența între generații se numără o margine dreaptă, similară cu cea de la iPad Pro. Ca referință, ultimele câteva iPhone-uri au fost curbate pe margine. În altă ordine de idei, va fi interesant să vedem dacă Apple va micșora crestătura frontală, mai ales în cazul modelelor de top, dar această schimbare nu pare să fie evidentă nici în clipul de mai jos, nici în imaginile care au scăpat pe internet în trecut, cu un presupus iPhone 12 în prim-plan.

În ceea ce privește aranjamentul camerelor de pe spate, acela nu a suferit schimbări de la iPhone 11 Pro și Pro Max, în conformitate cu alte zvonuri anterioare.


Pub