image
Sursa foto: Credit foto: Luis Ceriaco

Vipera care a fost denumită după James Hetfield, solistul Metallica

O nouă specie de şarpe veninos a fost botezată după solistul Metallica. Cercetătorii au denumit vipera recent-descoperită în onoarea rockerului, pe care l-au asemănat cu reptila.

O echipă de oameni de ştiinţă iubitori de heavy metal a descoperit o nouă specie de viperă africană în Guinea Ecuatorială, pe insula Bioko. Pentru că sunt fani Metallica de mici, ei au vrut să-l onoreze în felul ăsta pe rocker, despre care spun că i-a inspirat în carieră prin muzica lui.

„Credem că un şarpe misterios şi veninos, care arată aşa şi care trăieşte la baza unui vulcan pierdut în mijlocul pădurii tropicale se potriveşte foarte bine unei trupe de heavy metal!”, spune dr. Luis Ceriaco, conducătorul expediţiei.

Vipera seamănă cu un dragon

Vipera, botezată Atheris Hetfieldi, are capul triunghiular şi seamănă cu un dragon. E prima specie nouă de şarpe descoperită în zonă în ultimii 100 de ani.

Declaraţia oficială a cercetătorilor spune că „specia nou-descoperită prezintă o serie de caracteristici morfologice care o diferenţiază clar de congenerii săi”, ceea ce se poate spune şi despre solistul Metallica, potrivit Mediafax.

„Să dai numele unei specii nou-descoperite după cineva faimos precum James îndreaptă mai mult atenţia asupra studierii biodiversităţii şi a cercetărilor pe teren, de care avem atâta nevoie. Suntem într-o cursă strânsă cu dispariţia unei mari părţi a biodiversităţii lumii şi multe specii ar putea dispărea fără ca noi să ştim măcar că au existat!”, avertizează Ceriaco.

La începutul acestui an, o creatură marină din adâncurile Oceanului Pacific a fost şi ea botezată după rockerii americani: Macrostylis metallicola.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: