CEC a stabilit ce sumă de bani poate fi transferată pe contul grupului de inițiativă și pe cel al concurentului electoral la alegerile prezidențiale

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în contul bancar „Destinat grupului de inițiativă” pentru susținerea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova în cadrul alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020 în mărime de 994 250,00 lei.

Foto: UNIMEDIA

Plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul „Fond electoral” al concurentului electoral la alegerile prezidențiale este în valoare de 18 925,50 mii lei.

Totodată, a fost stabilit cuantumul de 50,00 mii lei al creditului fără dobândă acordat concurenților electorali la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din toamna anului curent.

Amintim că pe parcursul zilei de astăzi, trei formațiuni politice au depus la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova. Este vorba despre Partidul Liberal Democrat din Moldova, candidatul desemnat - Tudor Deliu, Partidul Politic „Partidul Nostru”, candidatul desemnat – Renato Usatîi și Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, candidatul desemnat – Andrei Năstase.


Pub