10:00:06 29.03.2024
Stiri

Vlad Filat: „Nu am suferit ÎNFRÂNGERI politice în fața lui Plahotniuc. Cu mine la libertate, Plahotniuc nu putea să preia PUTEREA în stat. Lui Plahotniuc i-aș da niște sfaturi cum să reziste la PUȘCĂRIE...”

Actualitate 01.09.2020 21:19 Vizualizări2682 Autor: Ziarul National
Vlad Filat: „Nu am suferit ÎNFRÂNGERI politice în fața lui Plahotniuc. Cu mine la libertate, Plahotniuc nu putea să preia PUTEREA în stat. Lui Plahotniuc i-aș da niște sfaturi cum să reziste la PUȘCĂRIE...” Diez.md


Noul președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, susține că nu a avut înfrângeri politice în fața lui Vlad Plahotniuc, cel care l-ar fi băgat pe nedrept la pușcărie, ci a fost înfrânt de sistemul construit de fostul lider al PD. Filat este convins că Plahotniuc mai controlează unele procese politice, dar adaugă faptul că acesta va deveni „o istorie urâtă pentru R. Moldova”.

Potrivit lui Filat, oligarhul Vlad Plahotniuc nu ar fi preluat puterea totală în R. Moldova, dacă dânsul se afla la libertate.

„M-am luptat în permanență cu acest individ. Pot să vă spun că nu am suferit înfrângeri politice în fața lui. Pe mine m-au doborât prin decizia Curții Constituționale (nu i-a permis să fie desemnat candidat la funcția de premier în 2013, după cazul privind vânătoarea din Pădurea Domnească - n.r.), prin acel show cu arestarea, cu acel procuror general care sta bine-merci. Apropo, acesta ar trebui să dea explicații. Eu nu am avut nicio luptă politică pierdută, eu am pierdut în fața unui sistem care nu avea reguli și limite. Cu mine la libertate, Plahotniuc nu putea să preia puterea în stat”, a declarat în această seară Vlad Filat, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Fostul premier a povestit că pe 15 octombrie 2015 s-a ajuns la înțelegerea ca procurorul general, Corneliu Gurin, să-și dea demisia, iar în Parlament să fie creată o comisie de investigare a furtului miliardului. „El (Plahotniuc) știa că, dacă nu va fi luată această decizie, atunci a doua zi eram în PMAN alături de protestari. Vedeți că oamenii nu au devenit mai fericiți după arestarea mea”.

Filat a mai povestit detalii despre felul în care Plahotniuc a încercat să-l umilească. „Pe 19 noiembrie 2015 am fost preluat de la Penitenciarul 13 și dus în izolatorul de la CNA. Pe la ora 11.00 noaptea am fost ridicat la etajul patru la șeful interimar al Procuraturii Anticorupție, Popenco. După aceasta a venit ăsta (Plahotniuc n.r.) și am vorbit. Pe la ora 4.00 dimineața am fost dus în celulă. Lucrurile pot fi verificate ușor. M-a umilit, fără șireturi, fără curea... A dorit să-și demonstreze forța. Mi-a spus că sunt deputați de la comuniști, de la PLDM pentru a face un nou Guvern”, a povestit Filat.

Actualul lider al PLDM este convins că Plahotniuc va ajunge odată și odată la pușcărie. „Eu i-aș da niște sfaturi cum să reziste în pușcărie, pentru că nu este deloc ușor. Pot să vă spun că nu am fost deloc privilegiat în pușcărie, așa cum spun unii. Am fost și eu prin subsoluri, am fost prin tot Penitenciarul 13. Mi s-a permis să fac reparație în celulă, înainte de a veni raportorii Consiliului Europei. Trebuie să înțelegeți că am stat în singurătate 50 de luni și doar o oră pe zi aveam dreptul să ies la aer. Dacă voi considerați că acestea sunt condiții privilegiate... Să mai luați în calcul că mie mi s-a luat tot”.

De asemenea, Filat a mai adăugat că Plahotniuc ar mai încerca să influențeze lucrurile în R. Moldova, înclusiv prin „Pro Moldova” lui Andrian Candu. „Sunt sigur că are legătură cu „Pro Moldova”. A discutat personal cu cei care au trecut de la PD la „Pro Moldova”. I-a convins prin bani. PD, așa cum este acum, a fost construit de Plahotniuc și nu de Dumitru Diacov sau Pavel Filip. Mai are probabil influentă, dar va deveni o istorie urâtă pentru R. Moldova”, a conchis Filat.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md