19 școli au început noul an de studii cu ușile închise. Care este motivul

Irina Odobescu
01/09/2020
stefancelmarerezina.blogspot.com

19 școli din Republica Moldova au început noul an de studii cu ușile închise, iar instruirea va avea loc exclusiv online, întrucât instituțiile se află în carantină sau încă nu au primit autorizație de funcționare de la Agenția Națională de Sănătate Publică. Ministrul Educației a prezentat marți în cadrul unui briefing de presă modul de organizare a studiilor în instituțiile primare, gimnaziale și liceale. 

Oficialul a anunțat că 11 dintre cele 19 instituții de învățământ rămase închise la 1 septembrie se află în carantină, iar opt nu au fost redeschise, inclusiv din cauza nerespectării cerințelor Agenției Naționale de Sănătatea Publică (ANSP). Din cele 1.398 de grădinițe din Republica Moldova, doar 404 și-au redeschis ușile pentru micuți, celelate abia urmează să obțină autorizație de la ANSP. 

„Elevii trebuie să fie responsabili și să respecte regulile propuse de dascăli în cadrul orelor. Pe profesori îi îndemn să fie empatici și atenți la monitorizarea elevilor. În contextul dat este important să păstrăm sănătatea profesorilor, de care depinde realizarea procesului educațional”, a declarat Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov.

Amintim că instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal au avut de ales unul dintre cele șase scenarii propuse de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Primul scenariu presupune prezența fizică la școală a tuturor elevilor. Acesta a fosta leasă de 800 de instituții. A doua variantă este învățarea în două schimburi, ales de 105 instituții. 19 instituții vor studia conform variantei șase, adică doar on-line, dar cu posibilitatea ulterioară de a merge la școală. 

Majoritatea școlilor din Chișinău au început anul de studii în regim online. La mai multe licee din Capitală, la 1 septembrie au venit doar elevii claselor I-a, a V-a și a X-a. Aceștia vor învăța în două schimburi. Orele vor dura 30 de minute. Procesul de studii on-line va dura două săptămâni, după care se va decide cum se va proceda în continuare. Dacă nu va crește numărul de îmbolnăviri cu Covid-19, se va reveni în sălile de clasă.   

Toate școlile din Republica Moldova vor primi dezinfectanți și materiale de igienă oferite de UNICEF, cu sprijinul financiar din partea USAID.  În total, peste 2.600 de instituții educaționale, care includ aproape 23 de mii de clase și grupe de grădinițe vor beneficia de aceste produse, care vor satisface necesitățile pentru o perioadă de trei luni. Vor fi livrate peste 68.000 de litri de săpun lichid, 454.000 de bucăți de săpun solid și peste 136.000 de litri de dezinfectant lichid pentru. 

Irina Odobescu
01/09/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii