‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
6.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleCrescătorii români de bovine vor primi ajutor de la stat

Crescătorii români de bovine vor primi ajutor de la stat

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Guvernul român a decis instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor de bovine în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19, având ca scop compensarea pierderilor în perioada cuprinsă între 1 martie – 1 iulie 2020.

Astfel, pentru fermierii ce dețin în fermă minim 91 de capete de bovine vor fi alocate fonduri de la bugetul de stat. Cuantumul sprijinului este de 100 euro per cap femelă bovină adultă, vârsta minimă 24 de luni, iar valoarea totală a schemei de ajutor este de 35.700 mii lei, echivalentul a peste 7 milioane 300 de mii de euro. Pentru fiecare întreprindere care își desfașoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole suma totală nu poate depăși echivalentul în lei a 100.000 euro.

Fermierii au la dispoziție 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a regulamentului de urgență pentru depunerea documentației necesare. Banii vor fi alocați fermierilor până la 31 decembrie 2020.

Totodată, potrivit autorităților de peste Prut, fermierilor, care dețin între 5 și 90 capete de bovine, li se acordă fonduri prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, respectiv Măsura 21 – măsură specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia Covid 19, prin care se acordă fonduri fermierilor din sectorul zootehnic, în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității acestora.

Bugetul aproximativ este de 60.000 mii de euro, iar ajutorul per beneficiar va fi de maxim 7 000 de euro și poate fi acordat în funcție de dimensiunea exploatației.

Termenul maxim până la care statul va plăti suma predestinată este 30 iunie 2021, în baza unei cereri de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›