image
Sursa foto: GettyImagges

Alertă de călătorie: Moldovenii nu vor putea intra în Ungaria până la data de 1 octombrie

Ambasada Republicii Moldova la Budapesta anunță despre reintroducerea temporară a controlului la frontieră, valabil din 1 septembrie până la 1 octombrie 2020, prin care accesul tuturor străinilor, inclusiv al moldovenilor este interzis în Ungaria. Măsura este luată în scopul prevenirii răspândirii infecției COVID-19 pe teritoriul Ungariei. Regulile impuse nu se aplică asupra traficului aflat în tranzit şi transportului de mărfuri, precum şi asupra deplasărilor oficiale.

Totodată, la solicitare, poliția ungară poate acorda permisiune de intrare în Ungaria în anumite cazuri de excepție, cum sunt:

- prezența personală la o procedură administrativă sau judecătorească, care poate fi dovedită prin prezentarea unui document eliberat de o autoritate relevantă;

- efectuarea unei activități de afaceri sau a unei alte activități profesionale, motivată printr-o invitaţie emisă de o autoritate publică centrală, entitate independentă sau autoritate administrativă autonomă;

- vizita în scopuri medicale, la instituțiile de sănătate din Ungaria, justificată printr-un certificat medical;

- efectuarea studiilor, îndreptățită printr-o confirmare eliberată de instituția academică;

- activitatea în domeniul transportului de mărfuri, certificată printr-o adeverinţă eliberată de angajator;

- participarea la ceremoniile rudelor apropiate (căsătorie, deces, botez);

- îngrijirea rudelor, conform Art. V din Codul Civil (2013) al Ungariei;

-participarea la evenimente internaționale de importanță înaltă, în domeniile sportiv, cultural sau cu caracter religios;

- alte motive legitime care nu sunt listate supra.

Cererea de derogare urmează a fi adresată poliției ungare în limbile maghiară sau engleză, la următoarea adresă electronică: https://ugyintezes.police.hu/en/home.

Această regulă se aplică inclusiv în cazul persoanelor care sosesc cu avionul pe aeroportul din Budapesta.Cererile de derogare pot fi respinse de poliție în cazul în care:

- există dubii cu privire la scopul real al intrării în Ungaria;

- există riscuri epidemiologice, de securitate publică sau siguranță națională din partea persoanei care dorește să intre în Ungaria.

Cetățenii străini care dețin un permis de ședere temporar sau permanent, la trecerea frontierei, vor fi tratați în egală măsură ca și cetățenii unguri. Prin urmare, la intrarea în țară, aceștia vor fi plasați în carantină / izolare la domiciliu timp de 14 zile. Totodată, carantina / izolarea la domiciliu poate fi anulată la prezentarea a două rezultate negative ale testelor biologice moleculare SARS-CoV-2 (PCR), efectuate în laboratoarele ungare la un interval de cel puțin 48 ore distanță unul de față de altul.

În același timp, noile măsuri de restricționare nu se aplică celor care justifică, în momentul intrării în Ungaria, că au trecut prin infecția COVID-19, în ultimele șase luni.

Totodată este permis traficul de tranzit al pasagerilor în următoarele condiții:

- Durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;

- Lipsa suspiciunilor de contaminare cu Covid-19;

- Prezentarea unui document din care să rezulte clar care este scopul deplasării în țara de destinație, inclusiv să fie asigurată intrarea pe teritoriul statului din vecinătatea Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către țara de destinație.

Tranzitul pe teritoriul ungar urmează a fi efectuat pe traseul prestabilit în acest sens, care este publicat pe pagina web a poliţiei ungare, cu indicarea în mod explicit a locurilor de staționare/ odihnă: http://www.police.hu/hu/hirek-es-informaciok/hatarinfo….

Pentru tranzitarea Ungariei nu este necesară prezentarea unui test COVID-19.

Ambasada Republicii Moldova la Budapesta reamintește că cetățenii moldoveni pot solicita asistență consulară la numărul de telefon: +3613363450 sau +3613363458, iar în cazurile de urgență, cetăţenii Republicii Moldova care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă (accidente cu victime, decese, calamităţi şi alte situaţii de pericol sau cu caracter extraordinar), pot apela nr. de telefon al ambasadei: +36302838060.

Noutăţile partenerilor

comentarii: