Un tir s-a răsturnat pe șosea, după ce a încercat să ocolească o mașină

Un tir s-a răsturnat de pe șosea, pe traseul Bălți-Chișinău, în regiunea satului Bănești, raionul Telenești, după ce șoferul a încercat să ocolească un automobil. Informația a fost confirmată, pentru UNIMEDIA, de către ofițera de presă al IP Telenești, Elena Băetrău.

Foto: AutomobilistMD

Accidentul s-a produs ieri, 30 august curent, aproximativ la ora 17.00, în regiunea satului Bănești. Un autotractor de model DAF a derapat de pe traseu.

Potrivit Poliției, autotractorul cu remorcă s-a răsturnat după ce șoferul a evitat un automobil ce staționa pe partea dreaptă a carosabilului. Remorca a derapat și s-a inversat în canalul de scurgere.

Persoane traumate nu sunt. Șoferul, în vârstă de 48 de ani, a fost testat la alcoolemie cu aparatul de tip Drager. Acesta nu era în stare de ebrietate în timp ce conducea. Totodată, șoferul deține permis de conducere cu categoriile ce permit conducerea autotractorului dat.

La moment, se întreprind măsuri de evacuare a mărfii și a remorcii.

Un tir, răsturnat de pe șosea / Sursa:AutomobilistMD


Pub