Mare va fi lupta pentru fotoliul de Preşedinte al RM, iar vânzoleala politicienilor implicaţi în confruntare a început mult înaintea campaniei electorale. Candidaţi avem suficienţi: Maia Sandu şi Andrei Năstase, Dorin Chirtoacă şi Octavian Ţîcu, Tudor Deliu şi, probabil, Igor Dodon şi nu e exclus că şi Renato Usatîi li se va alătura. O confruntare acerbă care va consuma multă energie şi multe patimi. Vor fi irosiţi şi niscaiva bani care ar putea fi folosiţi pentru o cauză mai bună. Mărturisesc din capul locului că mă dezgustă toată fojgăiala asta din jurul fotoliului prezidenţial.
O să vă spun părerea mea. Umila mea părere e că Republica Moldova nu are nevoie de Preşedinţie, fiind o republică parlamentară. Fiind însă şi o republică săracă, în care corupţia face ravagii, absenţa unei instituţii masive ca Preşedinţia ar însemna păstrarea unor sume uriaşe în bugetul de stat. Nu cred că trebuie să irosim banii contrubuabililor pentru întreţinerea unui preşedinte şi a oamenilor din jurul lui.
Mergem mai departe. Dar ce prestaţie au avut din 1991 încoace preşedinţii din RM? Una lamentabilă, dezamăgitoare, una care roade n-a adus. Şi nici nu trebuie să vă dau exemple. E suficient să vă amintesc numele foştilor preşedinţi, oameni de modă veche: Snegur, Lucinschi, Voronin, Timofti, Dodon. A meritat să investim bani în aceşti oameni?
Acum gălăgia electorală devine tot mai puternică, candidaţii ne vorbesc despre primenirea ţării, despre perspectivele năucitoare pe care numai căderea lor în fotoliul prezidenţial le poate crea. De fapt, noi avem nevoie de acest spectacol? Voi ce credeţi? Merită să mai investim în această instituţie?
