(foto) Suntem bogați pentru că avem pe rafturi pictori de cuvinte. #diez a selectat o serie de versuri prin care îi urează la mulți ani Limbii Române!

99408279_676432769582678_8292951566420279296_n
Foto: Facebook

Vorbim, plângem, râdem, iubim, strigăm, gândim și tacem… toate în limba română. Ne-am născut pupați pe creștet fără ca să ne dăm seama cât de norocoși suntem că putem simți, rosti, recita, cânta în limba pe care a scris-o Eminescu sau în cea în care l-a durut pe Blaga. În limba în care a iubit pios Vieru, în limba în care parcă a inventat de la zero metaforele Stănescu. În limba în care a pictat stări din cuvinte Sorescu, în limba de plumb a lui Bacovia.

Avem „testamente” lăsate de Arghezi și „ferestre” deschise larg pentru ochii minții de Vișniec. Avem comori de metafore și figuri de stil atât de înrădăcinate în limba română, încât în nicio altă limbă din lume n-ar suna la fel.

Suntem atât de bogați având pe rafturi pictori de cuvinte. Romantici. Duri. Îndurerați. Răniți până la măduvă. Renăscuți din cenușă. Capabili de iubire. Dar din păcate, uneori, „avem în fața ochilor totul și nu ne putem bucura de absolut nimic”.

Echipa #diez îi spune „mulțumesc” Limbii Române pentru prețiosul dar, grație căruia putem simți structura emoțională a acesteia. Îi spunem mulțumesc prin versurile noastre preferate. Și-i cerem scuze, pentru că o rănim prea des.

„Am zărit lumină pe pământ
Și m-am născut și eu
Să văd ce mai faceți
Sănătoși? Voinici?
Cum o mai duceți cu fericirea?
Mulțumesc, nu-mi răspundeți.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări
Dar îmi place aici.” – Marin Sorescu (fragment propus de Ilinca)

https://www.instagram.com/p/B_iCZRSjB15/

„Atâta liniște-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună”, Lucian Blaga (fragment propus de Liubomir)

https://www.instagram.com/p/B32iZHWh_V_/

„Cu gheare de lumină
o dimineață-ți va ucide-odată visul”, Lucian Blaga (fragment propus de Elena)

„Nimic nu vrea sa fie altfel decât este”, Lucian Blaga (fragment propus de Djein)

„V-am spus, concetățeni analfabeți,
Și luați aminte și să țineți minte.
Dar nu știam că v-ați născut și surzi
Și scoateți arma când vedeți cuvinte.”, Adrian Păunescu (fragment propus de Petru)

https://www.instagram.com/p/BccM7IxDmEz/

„Nu spera și nu ai teamă, ce e val ca valul trece”, Mihai Eminescu (fragment propus de Alex)

https://www.instagram.com/p/BmoJ0pPlQKN/

„Și-n vremea care trece, care vine
Pe tine cea cum alta nu-i sub soare
Să mă iubești – te blestem – doar pe mine
Și de acest blestem să n-ai scăpare”, Nicolae Dabija (fragment propus de Costel)

https://www.instagram.com/p/BpSCVTXlaiF/

„O, steauă iubită ce-abia stai prin stele,
Un sfânt ochi de aur ce tremuri în nori,
Ai milă și stinge lungi zilele mele,
Cobori, o, cobori!”, Mihai Eminescu (fragment propus de Lily)

https://www.instagram.com/p/BWTKVkTDHvu/

„Ce bine că ești, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că ești, a-ntâmplării că sunt.”, Nichita Stănescu (fragment propus de Alina)

https://www.instagram.com/p/BZWqsOiD2y7/

„Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.”, Grigore Vieru (fragment propus de Valeria)

https://www.instagram.com/p/Bm8l3WYlZ8I/

La mulți ani Limba Română, să ne trăiești. Să te trăim!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente