Principală  —  IMPORTANTE   —   Nunta fiului premierului: Maia Sandu…

Nunta fiului premierului: Maia Sandu susține că Ion Chicu „scuipă în sufletul tuturor” și anunță că PAS va depune denunț la Procuratură

PAS va solicita Inspectoratului General de Poliție să-l sancționeze contravențional pe prim-ministrul R. Moldova, Ion Chicu, și va înainta un denunț Procuraturii Generale, solicitând cercetarea acțiunilor sub aspect penal, anunță lidera formațiunii, Maia Sandu, în contextul în care mai multe mai multe surse au confirmat că vineri, 28 august, unul dintre fiii premierului a sărbătorit nunta, ceremoniile de acest gen fiind interzise în prezent.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fosta șefă a Executivului notează că premierul „scuipă în sufletul tuturor”.

Mesajul publicat de către Maia Sandu:

Oamenii mor, dar prim-ministrul lui Dodon face nuntă!

Nedreptatea și nerușinarea prim-ministrului lui Dodon întrec orice măsură. Prim-ministrul a hotărât în august că toți oamenii care vor face nunți sau cumetrii vor fi pedepsiți și vor fi obligați să plătească amenzi mari sau chiar să facă închisoare. Tot el vorbea la televizor în bătaie de joc despre toți cei care măcar s-au gândit să facă ceremonii. Însă lui i se poate?! A făcut nuntă mare și a încălcat hotărârea semnată de el, regulile situației de urgență și propriile cuvinte.

Ce vrea să arate oamenilor prim-ministrul cu asta? Că e mai presus de lege? Că-și poate bate joc de lege și de oameni fără să pățească nimic? Că el poate face ce vrea în țara asta, în timp ce oamenii simpli rămân fără lucru, nu-și văd familiile, trăiesc de pe o zi pe alta?

Zilnic Moldova are 500 de cazuri noi. Și asta doar cele confirmate. Chicu nu doar pune în pericol sănătatea invitaților la nuntă, el scuipă în sufletul tuturor celor care au înmormântat rude în această perioadă, medicilor care sunt epuizați, în sufletul tuturor familiilor care nu s-au putut vedea și nu au putut avea o vacanță alături de copii. Acțiunile prim-ministrului sunt o sfidare evidentă a legii și reprezintă o amenințare la adresa securității și sănătății publice și trebuie pedepsite contravențional și penal. Nicio persoană nu poate fi mai presus de lege, indiferent de funcția pe care o deține!

La toamnă vor zbura cu toții din funcții și vom face ordine. E vremea ca legea să fie egală pentru toți.

Deputatul Radu Marian a anunțat vineri că la nuntă ar fi fost peste 100 de persoane și a sesizat MAI și IGP, cerând investigarea cazului.

La sfârșitul lunii iunie, Chicu declara în cadrul unei emisiuni de la RTR Moldova că, cel mai probabil, evenimentul va fi amânat. „Imaginați-vă că organizezi petrecerea, iar peste trei zile invitații tăi stau la Spitalul „Toma Ciorbă”. Cine vei fi după aceasta?”, spunea șeful Executivului.