Timp de o zi, peste 6,5 mii de persoane au revenit în țară. Ce încălcări au înregistrat polițiștii de frontieră

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 15 793 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 6 758 traversări persoane, dintre care 3 821 treceri la frontiera moldo-română, 1 475 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 462 treceri aeriene.

Foto: UNIMEDIA

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) au fost:

PTF Leușeni – 1 768 traversări persoane;

PTF Aeroportul Internaţional Chişinău - 1 462 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați - 1 201 traversări persoane;

PTF Sculeni - 647 traversări persoane;

PTF Tudora – 341 traversări persoane.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

- Patru persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere a frontierei;

- Doi cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;

- O persoană a fost depistată la controlul de frontieră cu consemn național;

- 11 persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.761 al CC al RM).

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 15 793 persoane și completate 6 758 fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, tuse, rinoree).

Amintim că la data de 26 august 2020, cabinetul de Miniștri al Ucrainei a decis să interzică intrarea cetățenilor străini și apatrizilor în Ucraina, începând cu data de 29 august curent și până pe 28 septembrie 2020.

Poliția de Frontieră informează, în acest context, că de astăzi, 28 august, ora 00:00 și până în data de 28 septembrie an curent, sunt impuse restricții de intrare pentru cetățenii străini în Ucraina, doar cu unele excepții, inclusiv tranzitarea teritoriului acestui stat.

Prin urmare, recomandă călătorilor, înainte de a porni la drum, să contacteze autoritățile de resort ale Ucrainei sau reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.


Pub