image
Sursa foto: AFP

Erdogan: Turcia va lua ceea ce îi revine de drept în Marea Neagră, Marea Egee şi Marea Mediterană

Președintele turc, Recep Erdogan, a spus că țara sa „nu va face nicio concesie” în conflictul privind resursele de gaze naturale din Mediterana de Est și că „va lua ceea ce îi revine de drept în Marea Neagră, Marea Egee şi Marea Mediterană”. Liderul de la Ankara a transmis Greciei „să se abțină de la a comite vreo eroare care să ducă la ruinarea sa”, potrivit Agerpres.

„Turcia va lua ceea ce îi revine de drept în Marea Neagră, Marea Egee și Marea Mediterană (...) Nu vom face absolut nicio concesie în legătură cu ceea ce ne aparține. Suntem hotărâți să facem tot ce este necesar pe planurile politic, economic și militar”, a spus Erdogan într-un discurs în cadrul unei ceremonii pentru comemorarea Bătăliei de la Manzikert din 1071, care a marcat primul episod din prăbușirea Imperiului Roman de Răsărit în fața invadatorilor turci.

Declarațiile vin pe fondul unui conflict de săptămâni între Turcia și Grecia în Mediterana de Est, din cauza unor rezerve de gaz pe care ambele țări vor să le exploateze. În 10 august, Turcia a trimis o navă de cercetare seismică cu escortă militară într-o zonă pe care o revendică și Grecia fapt ce a stârnit furia guvernului de la Atena.

„Îi invităm pe interlocutorii noștri (...) să se abțină de la orice eroare care ar deschide calea ruinării lor”, a spus președintele turc, referindu-se la Grecia.

„Turcia nu mai este o ţară ale cărei răbdare, determinare, mijloace şi curaj să mai poată fi testate (...) Cei care vor să ni se opună şi care sunt pregătiţi să plătească preţul, să o facă. Dacă nu, să se dea din calea noastră”, a adăugat el.

Grecia și Turcia două țări cu o istorie de rivalitate, dar acum membre ale NATO, au desfășurat amândouă exerciții militare în zona disputată, zilele trecute. Ministrul de externe german Heiko Maas s-a deplasat marţi la Atena pentru a ajuta la detensionarea disputei teritoriale dintre cele două țări. De asemenea, Grecia, Franţa, Italia şi Cipru urmează să efectueze un exerciţiu militar comun de miercuri până vineri în estul Mediteranei, conforum unui comunicat al ministerului Apărării de la Atena.

Relațiile dintre cele două țări s-au tulburat pe fondul descoperirii, în ultimii ani, a unor zăcăminte noi de gaz în Marea Mediterană, într-o zonă pe care ambele țări o consideră parte a jurisdicției lor. În luna iulie, forțele armate ale Greciei au intrat în alertă după ce turcii au anunțat că vor lansa o expediție de foraj exploratoriu în sudul și estul insulei grecești Kastellorizo.

Turcia a descoperit astfel de resurse și în Marea Neagră, în apropierea granițelor maritime ale Bulgariei și României, nu departe de blocul Neptun al României, cel mai amre zăcământ de gaze din Marea Neagră. Turcia a cumpărat în ultimii ani trei nave de foraj, deoarece și-a extins explorarea energetică în Marea Neagră și din estul Mediteranei. Erdogan este dornic să găsească rezerve de energie considerabile, care să ușureze dependența puternică de importurile din Iran, Irak și Rusia.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: