Nenorocire la Rîbnița. Un șofer beat și-a pierdut tatăl după ce a intrat cu mașina într-un gard de beton

Tragedie la Rîbnița. Un bărbat și-a pierdut viața noaptea trecută, după ce a nimerit într-un accident de circulație. La volanul automobilului se afla fiul victimei, care a scăpat ca prin minune.

Foto: mvdpmr

Potrivit informațiilor de pe site-ul pretinsului minister de interne din stânga Nistrului, tragedia s-a produs în localitatea Voroncovo, raionul Rîbnița, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01:15.

Șoferul în vârstă de 33 de ani, aflat la volanul unui Mercedes, a pierdut controlul volanului într-o curbă, a ieșit de pe carosabil și s-a tamponat violent de un gard din beton.

Pe scaunul pasagerului din față se afla tatăl șoferului, în vârstă de 54 de ani. Bărbatul a murit pe loc.

Șoferul s-a ales cu răni ușoare, fiind ulterior transportat la Spitalul raional din Rîbnița. Se presupune că acesta a urcat la volan în stare de ebrietate alcoolică.


Pub