05:08:56 20.04.2024
Stiri

Asociația „Promo-LEX” a lansat Misiunea de OBSERVARE a alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie: Partidele care ar fi „furat startul” campaniei

Actualitate 26.08.2020 13:17 Vizualizări1408 Autor: Ziarul National
Asociația „Promo-LEX” a lansat Misiunea de OBSERVARE a alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie: Partidele care ar fi „furat startul” campaniei


Asociația Promo-LEX a lansat astăzi Misiunea de observare (MO) a alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie și a prezentat primul raport de monitorizare a perioadei preelectorale, cuprinsă între 21 mai – 25 august curent.

Potrivit șefului acestei Misiuni, Pavel Postică, perioada preelectorală a fost marcată de impactul pandemiei de COVID-19, de traseismul politic, în special în cadrul partidelor politice parlamentare, precum și de readucerea pe agenda electorală a problematicii geopolitice.

Experții de la „Promo-LEX” au stabilit că, la aproape patru ani de la confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatului de președinte al Republicii Moldova în 2016, Parlamentul a soluționat doar una din totalul de șase adrese ale Curții Constituționale, iar pe altele două - doar parțial. Această situație ar putea fi remediată de către autoritatea electorală centrală.

„În virtutea atribuțiilor acordate de cadrul legal, Comisia Electorală Centrală poate soluționa parțial, în limita competențelor prin instrucțiuni proprii, adresele Curții Constituționale. Soluții tehnice pot fi emise pe așa subiecte cum ar fi transportarea organizată a alegătorilor în contextul suspiciunilor de corupere electorală, implicarea cultelor religioase în campanie, examinarea contestațiilor după ziua alegerilor”, a declarat Postică astăzi, într-o conferință de presă.

Misiunea de observare a alegerilor prezidențiale a mai remarcat faptul că numărul de alegători în Republica Moldova continuă să crească.

„Chiar dacă din 1999 în Republica Moldova se înregistrează un spor natural negativ al populației, numărul alegătorilor în baza datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA) continuă să crească, însă într-un ritm mai temperat comparativ cu anii precedenți. Numărul alergătorilor conform RSA la 1 august 2020 era de 3 286 304 cetățeni cu drept de vot, cu 410 mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019. Creșterea numărului total de alegători se datorează în special evoluției numărului de alegători fără domiciliu/reședință și a celor din regiunea transnistreană, în condițiile în care cifra alegătorilor din celelalte UAT ale Republicii Moldova, per ansamblu, este în scădere”, remarcă experții asociației amintite.

MO a „Promo-LEX” a constatat, de asemenea, că partide precum PPPDA, PAS, PUN și MPU au realizat activități ce pot fi calificate drept desemnare înainte de termen a candidaților. De asemenea, cu referință la cel puțin cinci actori politici – PRO Moldova, PN, PAS, PUN, MPU – au fost raportate campanii politice cu potențial impact electoral. Iar în cazul actualului președinte și a două partide – PSRM și PPȘ – au fost observate activități care pot fi apreciate drept asumarea meritelor pentru activități efectuate pe bani publici.

Menționăm că, pe lângă monitorizarea alegerilor prezidențiale, Asociația „Promo-LEX” va desfășura o campanie de informare, educație electorală și mobilizare apolitică a cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot. Aceasta va include 25 de dezbateri TV și radio, crearea și diseminarea a unui spot video, campanie de informare și mobilizare apolitică on-line, precum și oferire de granturi pentru proiecte de promovare a participării la vot.

Mai multe detalii vedeți AICI.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md