Angajații din sectorul IT sunt cel mai bine remunerați. Domeniile în care au fost înregistrate cele mai mici salarii

Angajații din domeniul informații și comunicații sunt remunerați cel mai bine, în timp ce angajații din domeniul artă, activități de recreere și de agrement sunt plătiți cu cei mai puțini bani lunar, arată ultimele date ale Biroului Național de Statistică (BNS).

Foto: UNIMEDIA

Numărul salariaților la 31 decembrie 2019 a constituit 742,1 mii persoane, cu 0,4 % (sau cu 2,7 mii persoane) mai mult față de 31 decembrie 2018.

Câștigul salarial mediu lunar nominal brut al unui salariat a fost de 7 233,7 lei, în creștere cu 15,4% față de anul 2018.

Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar brut s-au înregistrat în activitățile:

- informații și comunicații – 15 785,4 lei (de 2,2 ori mai mult decât media pe țară)

- activități financiare și de asigurări – 13 203,5 lei (cu 82,5% mai mult)

- producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 12 333,1 lei (cu 70,5% mai mult).

Cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în activitățile:

- agricultură, silvicultură și pescuit – 4 768,7 lei (cu 34,1% mai puțin decât media pe țară)

- activitățile de cazare și alimentație publică – 4 973,0 lei (cu 31,3% mai puțin)

- artă, activități de recreere și de agrement – 5 195,6 lei (cu 28,2% mai puțin).

Comparativ cu anul 2018, în toate activitățile economice s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu (între 7,9 și 35,6%). Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în activitățile:

- artă, activități de recreere și de agrement – cu 35,6% mai mult

- învățământ – cu 22,7% mai mult

- comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor – cu 20,9% mai mult.

Câștigurile salariale, costul forței de muncă și numărul salariaților în anul 2019 / Sursa:BNS


Pub