07:40:00 20.04.2024
Stiri

Un asteroid se apropie de Pământ în această toamnă. NASA a calculat care sunt riscurile să lovească planeta noastră

Actualitate 25.08.2020 07:28 Vizualizări1437 Autor: Ziarul National
Un asteroid se apropie de Pământ în această toamnă. NASA a calculat care sunt riscurile să lovească planeta noastră


Asteroidul care se va apropia de Pământ în această toamnă, la începutul lunii noiembrie, prezintă un risc de 0,41 la sută să lovească planeta, potrivit calculelor făcute de NASA.

Centrul pentru Studiul Corpurilor Apropiate de Pământ (CNEOS), din cadrul Laboratorului de Propulsie Jet (JPL) al NASA, a anunțat că obiectul ceresc, cunoscut sub numele de 2018VP1, ar urma să treacă pe lângă Pământ cu o zi înainte de alegerile prezidențiale din SUA, pe 2 noiembrie, potrivit Independent.

Agenția spațială a spus că există trei impacturi potențiale, dar, „pe baza a 21 de observații care au cuprins un interval de 12.968 zile”, nu crede că este posibil un impact direct.

2018VP1, care a fost identificat prima dată la Observatorul Palomar din California, în urmă cu doi ani, nu este considerat „un obiect cu potenţial periculos” din cauza dimensiunilor sale reduse, corpul ceresc având un diametru de 0,002 kilometri, potrivit NASA.

În cursul săptămânii trecute, un asteroid cu o lungime de trei până la şase metri a trecut la o distanţă de 2.950 de kilometri de Pământ, potrivit agenţiei spaţiale americane NASA, care a anunţat că este vorba despre cel mai apropiat asteroid observat vreodată în deplasare pe lângă planeta noastră.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md