image
Sursa foto: presedinte.md

Sturza, despre entuziasmul lui Dodon pentru vaccinul rusesc: E mult chiar și pentru un agent de influență cu acte în regulă

Fostul premier Ion Sturza critică dur comentariile președintelui Igor Dodon cu privire la vaccinul rusesc care este văzut cu reținere chiar și de către medicii ruși.

„Pe post de cobai la curtea țarului sau de ce președintele moldovenilor e mai periculos ca virusul. Pe fundalul unei păduri de mesteceni și pini, îmbrăcat în trening cu stema țării (ce gust vestimentar bizar!), Dodon repeta ostentativ: „mulțumim fraților ruși pentru vaccin”. De zece ori! Mulțumim fraților ruși...

Care „vaccin", stimate domn?! «Спутник V»?! Păi nici rușii nu cred în el, refuzând în masă să îl administreze în viitor. Asociația medicilor ruși consideră că e prematur ca să fie aprobat și că testele pe 20(!) de voluntari sunt insuficiente. Ar trebui de parcurs faza a doua și a treia, conform metodologiei aprobate de OMS, care presupune un eșantion de 30-40 de mii de oameni. Or fi ei, moldovenii, puși la dispoziție cu generozitate de „vaccionologul” Dodon?

Mai mult, chiar Ministerului Sănătății din Federația Rusă recunoaște că nu sunt cunoscute până la capăt reacțiile adverse și nu-l recomandă persoanelor în vârstă și celor cu boli cronice. Dacă e așa, atunci cui, dacă nu celor care se afla în grupa de risc? Nu vreau să fiu rău, dar Dodon e dus cu pluta în... fundul pe care îl sărută savuros! E prea mult chiar și pentru un agent de influență cu acte în regulă! Din câte cunosc, stârnește reacții de vomă și la curtea pe care o slujește”, a comentat Ion Sturza.

Fostul premier îndeamnă medicii specialiștii în domeniu, factorii de decizie din domeniul sănătății, precum și cei din administrația publică să se opună inițiativei lui Dodon de a aduce „cât mai repede” vaccinul rusesc în Republica Moldova.

„Trebuie să fie cineva lucid în Republica Moldova și să zică: STOP! Nu vrem de dragul arginților spurcați pe care îi primește Dodon să fim cobaii nimănui. Trebuie să facem ceea ce fac toate țările civilizate – urmăm recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și - atenție! - vom recomanda pentru utilizare doar vaccinul APROBAT de Agenția Europeană a Medicamentului. Această agenție va aproba doar un vaccin sigur!

Accesul la acest vaccin va fi asigurat de frații noștri noștri reali, nu imaginari. Lucru deja declarat! Autoritățile române au comandat 10 milioane de doze din cele rezervate de Uniunea Europeană. Este o cantitate arhisuficientă și pentru Republica Moldova.

Dacă nu vreți să nimerim într-o belea și mai mare decât suntem acum cu combaterea virusului, haideți să-l oprim pe Dodon. Fac un apel în primul rând la responsabilitatea civică a medicilor, specialiștilor în domeniu, factorilor de decizie din domeniul sănătății, cei din administrația publică – expuneți-vă! Opuneți-vă! Nu fiți parte a unei mari nedreptăți față de propriul popor!”, a mai spus Ion Sturza.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: