Actualitate

Svetlana Alexievici, laureată a Premiului Nobel, interogată de anchetatorii din Belarus în contextul protestelor

Laureata premiului Nobel pentru Literatură Svetlana Alexievici a fost chemată de anchetatorii statului rus să dea declarații cu privire la un caz deschis împotriva Consiliului opoziției, a spus luni grupul, relatează Reuters.

Alexievici, care a câștigat premiul Nobel pentru Literatură în 2015, este membră a unui Consiliu de coordonare a Opoziției care a fost creat de către opozanții liderului Alexandr Lukașenko după disputatele alegeri din 9 august, alegeri care au iscat uriașe proteste la nivel național.

Alexievici va veni pentru a fi interogată la Comitetul Investigativ miercuri, a spus un purtător de cuvânt al Consiliului.

Alexievici, 72 de ani, nu ar fi luat parte la niciuna dintre întâlnirile publice ale Consiliului. Ea ar fi ieșit extrem de rar din casă din cauza pandemiei de coronavirus.

Demonstrațiile reprezintă cea mai mare provocare în cei 26 de ani de putere a lui Lukașenko. Mișcarea de a o interoga pe Alexievici vine la câteva ore după ce poliția a reținut doi membri ai Consiliului, Serghei Dilevski și Olga Kovalkova.

Scrierile lui Alexivici, bazate pe povești transmise oral și înregistrate, au trasat decenii ale vieții în Uniunea Sovietică până la dizolvarea sa, precum și experiențe ale oamenilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și al dezastrului nuclear de la Cernobîl.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *