Austria expulzează un diplomat rus suspectat de spionaj economic

Guvernul Austriei a anunţat, luni, expulzarea unui diplomat rus, în contextul suspiciunilor privind acţiuni de spionaj economic, conform publicaţiei Kronen Zeitung, citată de agenţia de presă Reuters, citată de Mediafax, transmite Digi24.

Foto: wikipedia.com

„Comportamentul diplomatului nu a fost în concordanţă cu prevederile Convenţiei de la Viena”, a comunicat Ministerul de Externe de la Viena.

Potrivit unor surse citate de publicaţia Kronen Zeitung, diplomatul rus a desfăşurat mai mulţi ani activităţi de spionaj economic asupra unei companii tehnologice din Austria.

Ambasada Rusiei de la Viena s-a declarat „revoltată de hotărârea lipsită de fundament a autorităţilor austriece”, avertizând că vor fi afectate relaţiile bilaterale.

În replică, Ministerul rus de Externe a anunţat că va expulza un diplomat austriac.


Pub