1 septembrie altfel. Lista regulilor care vor trebui respectate în noul an de studii în toate instituțiile de învățământ

Foto: playtech.ro

Primăria municipiului Chișinău anunță în cadrul unui comunicat că activitatea instituțiilor de învățământ din acest an va fi reluată în baza deciziei fondatorilor și doar în cazul corespunderii condițiilor antiepidemice.

Astfel, în procesul de organizare, instituțiile de învățământ vor ține cont de următoarele condiții și reguli de protecție:

# menținerea distanței fizice de cel puțin 1,5 metri;
# prevenirea aglomerării;
# curățarea și dezinfectarea spațiilor și echipamentelor cu produse biocide avizate;
# instruirea, informarea și comunicarea (părinți, elevi, studenți, personal didactic și nedidactic);
# protecția sănătății elevilor, studenților, cadrelor didactice și a altui personal aflate în grupele de vârstă expuse la risc, și/sau având afecțiuni cronice și/sau stări imunosupresive;
# respectarea legislației sanitare în vigoare.

Modul de purtare a măștilor de protecție de către elevi în cadrul instituției de învățământ se va stabili în funcție de situația epidemiologică din regiune și în baza deciziilor Comisiei teritoriale extraordinare de sănătate publică.

Totodată, deciziile referitoare la sistarea sau reluarea ulterioară a activității instituțiilor de învățământ vor fi luate de către Comisia teritorială extraordinară de sănătate publică.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente