Patru candidati, printre care și un fost procuror cu probleme de integritate, au trecut proba interviului la ANI

Anticoruptie.md
24/08/2020
Captură: privesc.eu

Patru candidați, printre care și fostul procuror Andrei Baeșu, au trecut proba interviului pentru funcția de inspector de integritate la Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Fiecare candidat a vorbit despre experiența profesională și a enumerat abilitățile, calitățile și rezultatele deosebite.

„În orice activitate este o limită de timp pentru a înțelege specificul lucrului și pentru a acumula cât mai multă experiență. În literatura de specialitate este indicat termenul de la doi până la cinci ani, după cinci ani poți candida la funcții de conducere în anumite instituții. Eu am ajuns la o perioadă când nu mai aflam nimic nou [în domeniul procuraturii]. Lucrul s-a transformat într-o rutină deloc ușoară, care mă epuiza. Am dorit să schimb specificul activității”, a spus Andrei Baeșu în cadrul interviului pentru funcția de inspector de integritate la ANI. 

El susține că este o candidatură potrivită pentru ANI deoarece în perioada activității sale în organele de drept a fost amenințat de diverse persoane cu influență, dar de fiecare dată a luat decizii conform legii.

Membrii comisiei de concurs au pus fiecărui candidat câte zece întrebări, printre care două formulate de către societatea civilă, două de Consiliul de Integritate și șase de ANI. După încheierea interviurilor, comisia de concurs a analizat răspunsurile oferite de candidați. Astfel, pe primul loc, după punctajul acumulat, se plasează Rodion Rusnac, Zinaida Guțu, urmați de Andrei Baeșu și Doina Popovici. Cei patru concurenți urmează să fie testați și punctați la ultima probă – detectorul comportamentului simulat (poligraful).

Andrei Baeșu a plecat în decembrie 2019 de la Procuratura Anticorupție după un control efectuat de Procuratura Generală. El a fost cercetat penal pentru amestec în înfăptuirea urmăririi penale la investigarea fraudei bancare. Baeșu este cunoscut opiniei publice pentru rolul său în dosarul lui Veaceslav Platon și al primarului de Orhei, Ilan Şor.

De asemenea, Baeșu figurează într-o anchetă a CIJM despre un caz de mită mușamalizat de oamenii legii. Un om de afaceri a oferit 235.000 de euro procurorilor anticorupție pentru încetarea urmăririi penale. Cazul a ajuns în gestiunea procurorului Baeșu, însă nu a avut finalitate.

O altă anchetă a CIJM arată că Baeșu a beneficiat în ultimii ani de donații de mii de euro, iar în 2018, a făcut cumpărături de peste 1.000.000 de lei, de vreme ce întregul venit al familiei a fost de trei ori mai mic.

Anticoruptie.md
24/08/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii