Linkuri accesibilitate

Alegeri prezidențiale, mize și candidați


Punct și de la capăt: cu Vitalie Călugăreanu și Valeriu Paşa
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:47:16 0:00

Invitații lui Vasile Botnaru la emisiunea duminicală „Punct și de la capăt” sunt jurnalistul Vitalie Călugăreanu și activistul civic Valeriu Paşa de la comunitatea WatchDog.md.

Cred că vă amintiți snoava despre vândutul calului la piață. Ei, iată, noi intrăm în faza asta, când politicienii încearcă să ne vândă o mârțoagă pe care au tot călărit-o. Și asta-i partea cea mai interesantă din campania electorală, când politicienii, candidații la marile funcții se umilesc în fața alegătorilor, sigur că nu în măsura în care am fi vrut. Despre asta discutăm astăzi. Dacă tot n-avem vacanță, candidații la funcția de președinte s-au gândit să înceapă înainte de vreme campania electorală, cel puțin cea informală, pentru cea formală sigur că au o reglementare legală. Dar cine s-a mai uitat la legi în țara asta, ca să le respecte? Și vorbim despre această campanie, despre linia de start de la care pornesc candidații, formațiunile politice, deja îi vedem bulucindu-se acolo, vorbim astăzi cu Vitalie Călugăreanu și Valeriu Pașa.

Europa Liberă: Vitalie, întâi și întâi, de ce Igor Dodon continuă să cocheteze și spune că se va fi gândind, că doar este evident că va participa la prezidențiale?

Vitalie Călugăreanu: „Da, este evident că va participa la prezidențiale. Eu cred că încearcă maximum posibil să folosească această perioadă pentru a profita de resursa administrativă pe care i-o oferă funcția, pentru a, vedem, circula prin țară, pentru a defila ca președinte în fața oamenilor.”

Europa Liberă: Și dacă ar spune că va candida, ce ar schimba lucrurile?

Vitalie Călugăreanu: „Probabil că contracandidații sau potențialii contracandidați ai dlui Voronin îi vor bate obrazul, pentru faptul că…”

Europa Liberă: Dodon. Ai spus Voronin...

Vitalie Călugăreanu: „A, am zis Voronin?… Scuze, de Dodon era vorba.”

Europa Liberă: «Мы говорим партия, подразумеваем - Ленин» („Spunem partid, dar înțelegem Lenin” – citat din V. Maiakovski, n.r.).

Vitalie Călugăreanu: „Da, și probabil din punctul acesta de vedere a găsit de cuviință să spună că el amână cumva acest anunț pe care…”

Europa Liberă: Dar dă bine la public polit-tehnologic această expectativă că, vai de mine, o să mă gândesc dacă sunt bun de președinte?

Vitalie Călugăreanu
Vitalie Călugăreanu


Vitalie Călugăreanu: „Electoratul pe care îl are Igor Dodon, pentru acest segment de electorat lucrurile acestea mai puțin contează. Pentru altă categorie de alegători – da, lucrurile astea par bizare și evident că unii înțeleg jocurile pe care le face Igor Dodon prin acest truc, dacă pot să-i zic așa.”

Europa Liberă: Cineva spune că Dodon, de fapt, așteaptă să-l roage lumea, să vină să-l roage: hai, candidează, salvează-ne că fără tine murim, el doar chiar a spus că poate sunt și alte formațiuni care vor să se alipească.

Vitalie Călugăreanu: „Cred că este periculos pentru Igor Dodon să creadă în felul acesta, pentru că, bun, acum cinic o să fiu un pic, dar să ne amintim reacția oamenilor pe rețelele de socializare după acel accident în care a fost implicată mașina președintelui cu președintele în ea și, din punctul acesta de vedere, eu nu cred că Igor Dodon așteaptă să fie rugat.”

Europa Liberă: Deci, nu trebuie să provoace asemenea…

Vitalie Călugăreanu: „Mai ales după modul în care a fost gestionată această criză pandemică și după starea economică a agricultorilor după această secetă pe care încă o trăim, eu cred că…”

Europa Liberă: Dar totuși va candida?

Vitalie Călugăreanu: „Igor Dodon?”

Europa Liberă: Da.

Vitalie Călugăreanu: „Da! Cu siguranță, Igor Dodon va candida, pentru că altfel Moscova rămâne fără miză în aceste alegeri.”

Europa Liberă: Valeriu, dumneata cum răspunzi la întrebarea asta? De ce atâta cochetărie din partea viitorului candidat?

Valeriu Pașa: „...Habar nu am. E o chestie absolut inutilă din perspectiva campaniei electorale.”

Europa Liberă: Nu, dar polit-tehnologic analizând asta?

Valeriu Pașa: „Mai ales polit-tehnologic, n-are absolut niciun impact. Deci, explicația este simplă, după mine, planul propriu-zis de campanie cu toate detaliile, când se face anunțul, deci, anunțul oficial de intrare în campanie electorală sau de a candida este parte a unei strategii electorale la acei candidați care au această strategie. În Republica Moldova, deocamdată, niciun candidat nu are niciun fel de strategie, aici putem fi absolut siguri, că altfel s-ar vedea o anumită coerență în acțiuni, în ceea ce face, cum vorbește, cu ce se ocupă în fiecare zi. Igor Dodon nu își face această strategie. El, așa cum a menționat bine Vitalie, este candidatul Kremlinului în aceste alegeri, nu a PSRM-ului, nu a nu știu cui din Republica Moldova, este, în primul rând, candidatul Kremlinului și, respectiv, Kremlinul va decide fiecare pas, cum, când…”

Europa Liberă: Pe ce vă bazați această deducție?

Valeriu Pașa
Valeriu Pașa


Valeriu Pașa: „Pe comportamentul lui Igor Dodon în ultimii cel puțin doi ani de zile cu multe elemente evidente în același sens anterior, adică, în sistemul de verticală de putere de stat așa-numită, construit de Vladimir Putin, Igor Dodon este integrat undeva la nivel de un viceguvernator al unei regiuni de mână medie din Federația Rusă. Cam asta este valoarea și importanța sa și, respectiv, tot de acolo primește indicații. Deci, acesta este nivelul, el nu primește indicații de la Putin, el nu primește indicații de la, nu știu, primul ministru al Federației Ruse, el e cam pe acolo.”

Europa Liberă: De la Kozak?

Valeriu Pașa: „Da, Kozak este în mod absolut evident nivelul maxim în ierarhia puterii de stat din Federația Rusă în care se decid lucrurile în privința Republicii Moldova, implicit a lui Igor Dodon, a PSRM-ului, nu se ridică mai sus această chestiune.”

Europa Liberă: De joncțiune…

Valeriu Pașa: „Felul în care el a fost primit recent în administrația prezidențială de la Moscova, am în vedere Igor Dodon, când s-a așezat în fața lui Dmitri Kozak în cabinetul lui Dmitri Kozak, stând pe mâna dreaptă pentru fotograf, care este clișeul sau, nu știu, formatul de primire al subalternilor la raport în administrația rusească. Vladimir Putin așa primește miniștrii, dacă luăm orice buletin de știri, Dmitri Medvedev cât era prim-ministru așa primea.”

Europa Liberă: Deci, nu stă la masă, dar iese la anexa asta?

Valeriu Pașa: „Iese la anexa asta și stau așa, față în față, nerespectând distanța socială de un metru jumătate pe timpul pandemiei, dar esența este asta – acolo-i Igor Dodon, unul din multiplii subordonați ai lui Dmitri Kozak, nici nu al lui Vladimir Putin. Asta este realitatea. Ei sunt relativ mulțumiți de performanțele lui Igor Dodon, reieșind din propriile interese, nu se gândesc ei la interesele noastre, noi trebuie să ne gândim la ale noastre, ei le au pe ale lor, au dreptul să le aibă. Și merg la un nou mandat cu ideea de a-și întări prezența, influența în Republica Moldova. În ce vor consta la nivel de detalii, putem doar să presupunem, să deducem, dar asta cred că e altă discuție.”

Europa Liberă: Dar, uitați-vă, la americani, de exemplu, înainte de a anunța oficial cine-i candidatul democraților, al republicanilor, totu-i la vedere, se zice: uite, atunci avem convenția, până atunci iată s-au bătut cutare cu cutare, a câștigat cutare, oficial o să fie atunci, dar el deja e candidat. De ce nu se practică chestia asta în mediul socialiștilor care sunt susținătorii lui, poate și ei vor să știe, avem nevoie de limpezime?

Valeriu Pașa: „Dl Botnaru, nu se referă doar la socialiști, alte partide de orientare pro-vestică nu au un proces cu mult mai deschis.”

Europa Liberă: Ajungem și la ei…

Vasile Botnaru
Vasile Botnaru


Valeriu Pașa: „Anul acesta, în sfârșit, după mulți ani de zile, mai mulți candidați au anunțat cu mult timp înainte de alegeri că vor candida. Ne aducem aminte, cred că primul a fost dl Țîcu, dl Chirtoacă, dl Năstase cu mult înainte de alegeri a anunțat ferm că el va candida.”

Europa Liberă: Renato Usatîi a cochetat...

Valeriu Pașa: „Nu, Renato Usatîi încă nu a anunțat, iată, Renato Usatîi merge exact pe jocul acesta de imitare…”

Vitalie Călugăreanu: „De a fi invitat.”

Europa Liberă: Invitați-mă...

Valeriu Pașa: „Da. Deci, așteaptă colaci de la alegători. Colacii aceștia sunt o polit-tehnologie, cum i-ați spus Dvs., care este forțată de cele mai multe ori, pentru că, dacă Igor Dodon va avea acest val de susținere, el va fi imitat cu oameni din partid, rudele oamenilor din partid, mai ales că ei toți îs nemuroși, o să pună postări pe Facebook: da, vrem Igor Dodon să candideze. Sper foarte mult că ei vor face acest val de susținere a lui Igor Dodon pe internet, pentru că știu foarte bine care o să fie contrareacția. Și contrareacția vor fi oamenii care cred altfel, care o să găsească un motiv foarte bun de a face un filmuleț și să spună ce cred despre Igor Dodon și să-l pună pe Facebook.”

Europa Liberă: Memo-uri ș.a.m.d.

Vitalie Călugăreanu: „Eu nu exclud că Igor Dodon o să iasă la un moment dat și o să spună că, iată, contracandidații mei s-au grăbit să intre în această campanie pentru a-și face capital politic, eu însă am avut nevoie să rămân în această funcție și să nu-mi anunț candidatura pentru a putea rezolva problemele țării ca președinte.”

Europa Liberă: Cât de convingător a fost, apropo, atunci la Condrița, când a fost întrebat de ce vrea al doilea mandat?

Vitalie Călugăreanu: „Igor Dodon este convingător pentru un anumit segment de electorat, indiferent ce ar spune, până în momentul în care Federația Rusă va avea o altă miză în Republica Moldova și noi toți vom vedea care este această miză.”

Europa Liberă: Dar nu o are? La un moment dat se vorbea despre Kremlin că nu pune toate ouăle într-un singur coș. Renato a fost scos din cărți?

Valeriu Pașa: „Renato a fost din cărți doar în anul 2014, mă refer din cărțile Federației Ruse. Iarăși, nu trebuie să ne imaginăm administrația Federației Ruse ca un monolit, sunt diferite grupuri, diferite instituții, diferite cercuri de influență care execută în plan extern în principiu aceeași agendă, dar detaliile variază. Fiecare vrea să-și crească clientela sa. Ei, Renato Usatîi a venit cu totul din altă zonă decât a venit susținerea pentru Igor Dodon și alte partide în anul 2014. A clacat, în principiu a clacat chiar Moscova atunci, e o discuție aparte despre cine a ordonat retragerea lui Usatîi din alegeri sau excluderea lui din alegeri, după care, fiind în competiție cu Igor Dodon, el a pierdut. Igor Dodon a devenit președinte, are partid parlamentar puternic și, pur și simplu, s-a dus și a făcut lobby la Moscova ca Usatîi să fie scos pe tușă. Astăzi, Renato Usatîi nu mai este miza cel puțin a cercurilor din Moscova care se ocupă nemijlocit de Republica Moldova, dar ar putea reveni. În cazul în care Dodon va da greș, va pierde alegerile, PSRM-ul va intra într-o scădere, Renato Usatîi ar putea să reintre în joc, să primească suport sau, mă rog, lobbiștii lui de acolo să meargă ei, la rândul lor, sus și să zică, uite, avem om viu acolo, cu un partid de un 10-15 la sută, îi primar, hai să mizăm și pe el, nu doar pe Dodon. Acum alegerile sunt prezidențiale, absolut toate forțele pro-ruse sau afiliate cumva la Moscova au fost scoase pe linie moartă, deci, nimeni nu trebuie să-l bruieze pe Igor Dodon. Asta este miza, este rațională, pentru că de ce să te încurci? Când o să fie alegeri parlamentare, eu sunt sigur că va fi încă cel puțin o forță susținută de Federația Rusă, alternativă PSRM-ului. Mai mult ca atât, în interiorul PSRM-ului, în eventualitatea că Igor Dodon clachează, deja au fost învestiți lideri care să preia partidul după pierderea lui Igor Dodon. Deci, ei sunt pregătiți, dacă Igor Dodon pierde alegerile, Moscova nu se va bucura, dar nici nu va suferi prea mult, pentru ei contează prezența în parlament, pentru că acolo îi puterea adevărată, pentru ei contează PSRM-ul să supraviețuiască, pentru că au investit foarte mult în acest proiect, contează să crească și alte proiecte alternative la nivel național care să le asigure o majoritate sau, cel puțin, un fel de pachet de blocaj de un 35-40 de deputați în orice parlament, ca Moldova să nu poată să facă mișcări radicale în plan de politică externă, în special, fără să aibă cel puțin acceptul Moscovei, și așa cum nu îl va avea niciodată, să stea blocată.”

Europa Liberă: Deci, pe stânga nu are acum concurenți?

Valeriu Pașa: „Ba da, are concurenți. Eu nu am spus că nu are concurenți pe stânga, eu am spus că Federația Rusă mizează exclusiv pe Igor Dodon.”

Europa Liberă: Nu, în sensul acesta, Kremlinul nu va împinge în față și alte piese?

Valeriu Pașa: „Nu, absolut deloc! Mai mult ca atât, va face tot posibilul să discrediteze pe oricine-i face competiție pe filiera de stânga. Deci, Renato Usatîi…”

Europa Liberă: Dar, de exemplu, Șor?

Valeriu Pașa: „Șor este o discuție aparte, dar Renato Usatîi este acum ținta principală a propagandei Kremlinului orientată sau produsă în Republica Moldova, sau pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Partidul Tcaciuk?

Valeriu Pașa: „Partidul Tcaciuk este genul de startup care, deocamdată, este ținut deoparte și când va fi vorba de parlamentare o să vadă ce o să iasă din ei. Poate se va investi, deocamdată îi țin la nivel așa, minim de supraviețuire.”

Vitalie Călugăreanu: „Da, și această lipsă de concurență pe segmentul de stânga pentru Igor Dodon alimentează supoziția că Moscova și Igor Dodon va încerca să-și forțeze victoria din turul întâi, fiind conștient că în turul doi n-are nicio șansă.”


Europa Liberă: Deci, e un fel de trofie de asta politică?

Vitalie Călugăreanu: „Și acum e interesant cum ei au de gând să facă lucrul acesta. Dacă se încearcă cumva legal, anume prin excluderea potențialilor candidați sau contracandidați ai lui Igor Dodon de pe stânga pentru a-i crește în felul acesta șansele lui Igor Dodon, aici lucrurile sunt OK, e concurență sau sunt jocuri cumva permise. Dacă se va merge pe formula trucării sau fraudării alegerilor, atunci lucrurile vor aluneca într-o altă filieră.”

Europa Liberă: După Belarus, oare?

Vitalie Călugăreanu: „Știu că tentațiile sunt mari, lucrurile care s-au întâmplat în Republica Moldova după demiterea Guvernului Maia Sandu îl pun pe Igor Dodon în situația de a se gândi foarte serios ce ar însemna o eventuală pierdere a acestor alegeri.”

Europa Liberă: Deci, «пан или пропал» (ori totul, ori nimic). Ce se întâmplă pe dreapta? După ce că atâta s-a căutat șansa unui candidat unic, nu s-a reușit, ba dimpotrivă, mai răzlețit ca altădată?

Valeriu Pașa: „Dar cine a căutat? Nu a căutat absolut nimeni, în special în aceste alegeri, șansa unui candidat unic, la fel ca și în 2016. Eu cunoscând foarte îndeaproape situația din interiorul staff-urilor electorale ale candidaților de dreapta, atunci a fost mai mult imitată această dorință. Da, într-un final s-a ajuns cu un candidat unic din raționamente politice, pentru că altfel nu se putea, altfel era lăsat candidatul lui Plahotniuc - Marian Lupu - să treacă în turul doi.”

Europa Liberă: Și acum, când toată lumea tocmai vorbește despre pericolul Dodon, dar în realitate…

Valeriu Pașa: „Deci, încă o dată, nimeni nu-și dorește un candidat unic. Maia Sandu nu a depus un efort prea mare. Bine, Maia Sandu și public a zis că OK, o să fie mai mulți, nu-i tare gravă situația. Ea este sigură că trece în turul doi și cred că are dreptate, pentru că nu există pericolul din 2016 să iasă un Marian Lupu în turul doi, lucru pe care și-l dorea Plahotniuc enorm, să arate că el reprezintă singura forță politică care măcar un pic poate să fie în competiție cu PSRM-ul lui Igor Dodon. Astăzi nu avem acest pericol, avem doi lideri detașați ai întrecerii, restul pe dreapta au diferite mize, unii, în speță vorbim de revenitul Vlad Filat, este pur și simplu genul de paratrăsnet al lui Igor Dodon. Ei sunt mână în mână, el nominal se poziționează pe dreapta, în esență este agentul electoral al lui Igor Dodon și vor executa o agendă comună, ca să-i crească șansele lui Dodon.”

Europa Liberă: De ce? Ce câștigă Filat din asta?

Valeriu Pașa: „A ieșit din închisoare...”

Europa Liberă: Cu asta își plătește polițele?

Vitalie Călugăreanu: „Se prezumă că da, e o încercare de a-și plăti polițele.”

Valeriu Pașa: „Asta e unu. Doi: ce reprezintă Vlad Filat și mulți alții, nu mă refer doar la el, este acest sistem format din așa-numitul establishment moldovean de după 2009, dar și înainte de 2009, profund corupt pentru care o justiție reformată înseamnă un coșmar. Mai mult ca atât, pe nedrept, ce-i drept, Vlad Filat a și simțit pe pielea lui ce înseamnă închisoare moldovenească. Nu pentru ceea ce, cred eu, asta este intima mea convingere că el a stat la închisoare nu pentru ceea ce a făcut, dar nu a stat la închisoare pentru ceea ce trebuia să stea. Deci, el nu a fost condamnat pentru crimele lui, a fost condamnat pe nedrept, așa, pretins…”

Europa Liberă: Dar fizic oricum s-a aflat în celulă?

Valeriu Pașa: „Și înțelege foarte bine ce înseamnă eventualitatea unui sistem de procurori și judecători care nu iau mită și nu execută comenzi politice. Deci, pe lângă alianțele acestea dictate geopolitic, sunt alianțele dictate de interes, în primul rând de frica de a ajunge la închisoare. Mulți, foarte mulți - și Plahotniuc tot - o să-l susțină pe Dodon, nu are de ales. Ilan Șor o să-l susțină pe Dodon, în speță bănuiesc că o să-l susțină prin a ieși vehement, mai ales înainte de turul doi și a-și oferi susținerea publică pentru Maia Sandu, ca să o denigreze. Dar la nivel local tot sistemul lui Ilan Șor are un partid-mașinărie perfectă, ei își cunosc fiecare alegător pe nume, pe număr de telefon și unde se află el.”

Europa Liberă: Stop! Adică să ne așteptăm la fel, ca și Plahotniuc, să spună: „O susținem pe Maia”, dar, de fapt, să dea dispoziție să voteze cu Dodon?

Valeriu Pașa: „În mod absolut evident. Mai mult ca atât, eu nu știu dacă aceste înțelegeri deja sunt făcute, comportamentul Partidului „Șor” este foarte ciudat începând din acel moment cu moțiunea de cenzură care a picat, în mare parte datorită acestei îmbolnăviri subite a doi deputați, extrem de ciudată, oricine are dubii, deci nu poți să nu ai dubii în așa situație. Dar mai ales s-au terminat toate protestele anti-Dodon, într-o zi. La puțină distanță după acea moțiune picată, niște tineri din Orhei au mai făcut un protest împotriva lui Chicu și Dodon și s-a dus Marina Tauber și a spus că noi am venit la protest, dar acesta-i nu-i protest organizat de Partidul „Șor”, după ce umblau cu momâia lui Chicu prin toată țara și-i făceau în tot felul. Deci, eu cred că o împăcare, cel puțin tactică, deja există între Partidul „Șor” și Igor Dodon. Cât este de durabilă, este foarte greu să presupunem. Zvonuri sunt diferite prin oraș, că ar fi fost o înțelegere deplină și Ilan Șor deja a scăpat...”

Europa Liberă: Deci, unioniștii...

Valeriu Pașa: „Cu unioniștii, deci sunt interese diferite. În aceste alegeri merg cu două partide sau două, să spunem, grupuri – unul este reprezentat de Partidul Unității Naționale, în frunte cu dl Țîcu, care vede diferit perspectiva politică. Pentru el, politic, rămânerea la putere a lui Igor Dodon este convenabilă, pentru că asta în continuare va mobiliza și mai mult electoratul unionist. Dacă pierde Maia Sandu, ea va merge în jos și dl Țîcu poate să recupereze o parte din alegători către el; plus proteste, plus alimentarea acestei, să-i spunem, retorici antirusești mai agresive, cu o paiață a Federației Ruse în funcția de președinte prinde mult mai ușor. Respectiv, strategic, pentru dl Țîcu este mai convenabil să câștige Igor Dodon și să piardă Maia Sandu.”

Europa Liberă: Și dacă Dodon îl interzice după asta?

Valeriu Pașa: „Nu o să-l interzică, fiindcă omul acesta, în primul rând, nu are niciun curaj și, în al doilea rând, are nevoie de un partid exact așa – cu un discurs unionist, dar radicalizat. Este alt grup, relativ mai moderat, format de acest bloc „Unirea”, în frunte cu Dorin Chirtoacă, din diferite partide cunoscute, care au, strategic, alte interese: 1. ei sunt în competiție directă cu dl Țîcu și au nevoie cumva să demonstreze că ei sunt mai de încredere și oamenii să-i voteze anume pe ei; 2. sunt bântuiți de trecutul lor foarte adânc legat de Plahotniuc. Și Partidul Liberal, și Partidul Național Liberal ș.a., ei au nevoie să se spele de acest trecut care le creează probleme de imagine enorme. Partidul Liberal, care era de 15 la sută...”

Europa Liberă: Când spuneți „trecut”, ce aveți în vedere – că au luat și ei bani de la dânsul sau pur și simplu că au mers în același tren?

Valeriu Pașa: „Nu mai vreau acum să spun care și câți bani și cum a luat de la Plahotniuc, dar, cel puțin, în mod absolut evident pentru alegători, ei i-au făcut jocul. Fapt pentru care au plătit cu ratingul lor.”

Europa Liberă: I-au dat voie să crească. Vitalie, analiza dumitale?

Vitalie Călugăreanu: „O să încep de unde v-ați oprit, de la unioniști. Analizând cumva comportamentul dlui Țîcu, eu am sesizat că el nu mizează pe o victorie la aceste alegeri, el vrea ca să facă tot posibilul ca partidul pe care l-a preluat să devină cât mai vizibil, și campania electorală îi oferă această platformă...”

Europa Liberă: Pardon, nu pot să nu fac un asterisc. Dar atunci când de la o seamă de vreme toți importanții politicieni spun: „Unirea-i singurul leac împotriva corupției din Basarabia”, știind foarte bine că n-o să se întâmple mâine, n-o să se întâmple în viața unei generații, nu se compromite acest deziderat a n-a oară?

Vitalie Călugăreanu: „Pe de o parte, da, pe de altă parte, flacăra asta trebuie cumva menținută și dezideratele acestea trebuie periodic aduse în discuția publică...”

Europa Liberă: Adică, barem să fie mesageri în parlament?

Vitalie Călugăreanu: „Este adevărat că aceste mesaje încep să deranjeze, pentru că lumea începe să observe. Deci, în momentul în care dl Ghimpu a fost și președinte interimar, a fost și în parlament...”

Valeriu Pașa: „...a uitat și de unionism, și de românism, și de tot...”


Vitalie Călugăreanu: „Da... Și atunci când a avut pârghiile în mână, nu a făcut mare lucru pentru ca Unirea să se producă, iată că au ieșit din parlament, au rămas pe dinafară și iarăși defilează cu flăgulețele astea. Da, este elementul acesta despre care ziceți Dvs. de compromitere a mesajelor. Pe de altă parte, este segmentul acesta de electorat, unul destul de consistent, care crește, care trebuie cumva valorificat. Și acesta este un mesaj care prinde. Și mă întorc acum la candidatul comun, ca să-i zicem așa. De ce nu a fost posibil ca acest candidat comun să fie identificat? Nimănui nu-i este convenabil ca acest candidat comun să apară în această campanie electorală, inclusiv nu-i este convenabil Maiei Sandu. Maia Sandu se poziționează destul de bine în sondaje pe eșichierul politic proeuropean, în momentul acesta...”

Valeriu Pașa: „Eu nu aș fi de acord exact cu formularea asta. Maiei Sandu, indiscutabil, i-ar conveni să devină acel candidat comun susținut de cât mai multă lume.”

Europa Liberă: A, să fie ea?

Vitalie Călugăreanu: „Să fie ea, da, în sensul acesta, da.”

Valeriu Pașa: „În același timp, pentru ea nu este vital, cum era în anul 2016, să fie un singur candidat, pentru că dumneaei știe că în turul doi iese, conștientizând toată gama de riscuri a confruntării între candidații de dreapta și, în special, între ea și Andrei Năstase și candidații unioniști în primul tur, pentru că asta ar demotiva o bună parte din alegătorii proeuropeni. Aceiași alegători unioniști sau, să spunem, susținătorii ideii ca Republica Moldova să se unească cu România sunt mult mai mulți, cu mult mai mulți decât cei care declară că vor vota pentru partidele declarat unioniste.”

Europa Liberă: Dar socoteala asta de acasă nu dă peste cap diviziile absenteiștilor?

Valeriu Pașa: „Iată acolo este marea problemă cu confruntarea din primul tur. Pot fi ei și 50 de candidați, dar care au niște linii roșii, pe care nu le depășesc și înțeleg foarte bine care este miza lor finală, luptând în cazul de față împotriva lui Igor Dodon...”

Vitalie Călugăreanu: „Și nu generează repulsie în rândul alegătorilor.”

Valeriu Pașa: „Exact! Și un număr mare de candidați poate fi pozitiv în primul tur, pentru că ai o ofertă diversă, mobilizezi toate categoriile posibile de alegători, iar apoi candidații îi direcționează către cel din turul doi.”

Europa Liberă: Adică îi prind cu fatca, nu cu undița?

Valeriu Pașa: „Exact!”

Vitalie Călugăreanu: „Pe de altă parte, vedem încercarea lui Andrei Năstase de a convinge cumva, de a presa pe Maia Sandu să-și respecte înțelegerea pe care au avut-o ei, la un moment dat, de a-l susține în campania electorală. Toată povestea asta cu mai mulți candidați pe dreapta este valabilă într-un singur caz, dacă Igor Dodon nu-și forțează victoria din primul tur. Și toată miza, inclusiv a Maiei Sandu și a celorlalți de dreapta este anume asta, că Igor Dodon nu câștigă din primul tur. Și eu am discutat la ultima sau penultima emisiune pe care am avut-o cu dna Sandu despre situația asta. Ea este foarte convinsă că Dodon nu are nicio șansă să câștige din primul tur.”

Europa Liberă: Cinstit...

Vitalie Călugăreanu: „Da, adevărat! Și atunci, într-un fel, nici eu parcă nu văd un pericol foarte mare dacă sunt mai mulți candidați pe dreapta.”

Valeriu Pașa: „Aici totuși este o neconcordanță. În condițiile în care ar exista pericolul câștigării din primul tur, în cazul de față a lui Igor Dodon, existența unui număr mai mare de concurenți în primul tur pe dreapta este benefică, să spunem, de la unioniști la centru-dreapta, centru-stânga moderați, astfel încât fiecare are ofertă. Asta mobilizează mai mulți alegători, aceasta este teoria generală. Practica poate fi că, dacă ăștia se blefturesc între ei și trezesc repulsie generală a alegătorilor, în special celor care sunt absenteiști, dar noi avem vreo 200 de mii de oameni care poate vin la alegeri, dar poate nu; trebuie să-i convingi bine. Și ei sunt alegători de dreapta...”

Europa Liberă: Mai ales în condiții de coronavirus.

Valeriu Pașa: „Absolut! Dar chiar și până la virus, pe ei trebuie să-i convingi, ei nu se înregimentează în clash-ul acesta societal. Deci, trebuie să le dai ceva pozitiv, ca ei să vrea să vină să te voteze. Și de asta, bunăoară, în 2010 noi am avut cea mai mare prezență la alegeri, pentru că au existat multe mesaje pozitive.”

Europa Liberă: La parlamentare...

Valeriu Pașa: „Da, la parlamentare. În principiu, beneficiarul mare a fost atunci Partidul Liberal Democrat care a reușit să convingă că, uite, putem face ceva. Dacă-i posibil sau nu să câștige Igor Dodon din primul tur? Acum sondajele sunt proaste pentru el, deci acum el șanse nu are. Campania este în față, depinde foarte mult câte greșeli vor face cei de pe dreapta, inclusiv Maia Sandu, ce agendă vor face candidații pe dreapta, în special, Andrei Năstase. Dacă Andrei Năstase va continua să facă prioritate din atacarea lui Maia Sandu, din discreditarea ei – asta însemnând în mod absolut evident să lucreze pentru Igor Dodon –, șanse sunt, vor fi măsurări sociologice. Federația Rusă a angajat prin intermediari cea mai dotată companie sociologică care a lucrat ani de zile pentru Plahotniuc, ei lucrează în regim non-stop, vor măsura situația în ajun de alegeri și vor înțelege dacă are rost să forțeze nota în primul tur sau nu. Dacă vor vedea că sunt șanse să forțeze nota, vor mobiliza la maximum alegători din Transnistria, iar asta înseamnă până la 60 de mii de voturi, cu o săptămână sau chiar cu 4-5 zile înainte de alegeri...”

Europa Liberă: Pe ce se bazează cifra asta, 60 de mii, pe diferența de data trecută?

Vitalie Călugăreanu: „Pe precedentele alegeri...”

Valeriu Pașa: „Data trecută au fost aproape 40 de mii, dintre care au fost aproape 10 mii trași pe dreapta, că aceștia veneau să voteze candidații pe uninominal ai PSRM-ului și Plahotniuc a dat indicații la poliție să aresteze autobuzele, pentru că socialiștii erau mai mulți și pierdeau alegerile candidații lui. Deci a venit postul Poliției rutiere și ANTA și autobuzele pe care nu scria „Natașa” erau trase pe dreapta și oprite la intrare în Varnița, pentru că au socotit ei că pierd alegerile. PSRM-ul lui Igor Dodon a reușit atunci să „mobilizeze”, să cumpere în Transnistria mai mulți.”

Europa Liberă: Și acum Plahotniuc nu-i, plus 20 de mii...

Valeriu Pașa: „Acum Plahotniuc nu-i, sunt toți ai lui, plus 20 de mii, plus că miza Federației Ruse este mult mai mare decât doi deputați pe circumscripție uninominală. Deci, aici miza este controlul funcției de președinte, unde 10-15 mii sunt decisive și din evaluare cam atâția fizic sunt, poate îs 60-70 de mii, pentru că populația reală din regiunea transnistreană, acolo dacă sunt 200-250 de mii de oameni maturi, e bine. Asta-i maxim, dar cred că-s mai puțini.”

Europa Liberă: Diaspora?


Valeriu Pașa: „Diaspora – două aspecte. Unul: motivarea, care a scăzut. A apărut totuși această uzură, comparabil cu anul 2016. Am văzut-o și din prezența în 2019 la alegeri, mai mică. Ce-i drept, constrânsă de mulți factori. Faptul că nu li s-a permis să voteze cu buletine, mulți nu au pașaport moldovenesc, au doar pașaport românesc, deci nu aveau cum; că nu li s-a permis să voteze cu pașapoarte expirate – altă problemă, deci omul care locuiește în Marea Britanie nu are nevoie de pașaport moldovenesc, el iese, intră, circulă, locuiește acolo în baza cetățeniei române, pe care o au absoluta majoritate și numărul de secții de votare. Deocamdată, noi vedem doar imitarea activității din partea Ministerului de Externe, dar și a Comisiei Electorale Centrale în dorința lor de a asigura pe bune deschiderea unui număr suficient de secții de votare în condiții de pandemie...”

Europa Liberă: În schimb, Dodon a dat o cifră impresionantă în Rusia.

Valeriu Pașa: „Da, deci ei desenează cereri, „ei” însemnând PSRM, iar asta înseamnă că ele se strâng la Ocnița.”

Vitalie Călugăreanu: „Da.”

Valeriu Pașa: „Și se scrie că noi suntem cetățeni care o să ne aflăm în Moscova sau în Kursk sau nu știu unde, vă rugăm să ne deschideți secții de votare. Asta-i unu. Doi: ei vor încerca și o mișcare de PR geopolitic. Ministerul de Externe n-o să depună prea mari eforturi ca să obțină suficiente secții în Europa, pentru că-i pandemie, chestii și au să spună că europenii nu le-au dat voie, fiindcă-i pandemie, doar aveți secții de votare în ambasade. Și au să facă cum au făcut în Belarus, au să lase câte unul la 5 minute să intre pe teritoriul ambasadei, pentru că-i COVID. În schimb, în Rusia, uitați-vă, Federația Rusă ne-a permis să deschidem 50 de secții de votare. Și au să le deschidă!”

Europa Liberă: Adică din start acest handicap ca și cum să arate scorul...

Valeriu Pașa: „În primul rând, să arate că Federația Rusă este foarte deschisă și are grijă de democrația electorală din Republica Moldova și ne deschide secții de votare, în rândul al doilea, cu speranța că diaspora moldoveană din Rusia se va mobiliza și îl va vota pe Igor Dodon. Nu-i exclus să pună la cale și utilizarea resursei administrative rusești pe teritoriul Federației Rusă, unde efectiv, nu știu, poliția, administrațiile locale au să-i caute, au să-i vâneze pe moldoveni și au să-i roage sau au să-i aducă semi-forțat să voteze. Lucru puțin probabil, că-l doare în cot pe polițistul din Kursk, de exemplu, despre Igor Dodon și Republica Moldova, dar miza principală legată de diasporă pentru actuala guvernare va fi să deschidă cât mai puține secții de votare, în condiții cât mai neprielnice, să fie în sedii mici, ca lumea fizic să nu reușească să voteze. Dacă există voință politică și se dorește, astăzi, ministrul de Externe convoacă toți ambasadorii țărilor-membre UE, unde avem diaspore mari, inclusiv Marea Britanie și Statele Unite, și-i roagă frumos: Ajutați-ne, vă rugăm, în orașele cutare, cutare, cutare să găsim niște sedii mari, unde-i mult aer, unde oamenii pot să respecte distanța, unde este un loc de parcare, vă rugăm frumos, ajutați-ne să oferim oamenilor dreptul la vot. Și eu garantez că Italia, Franța, Germania, Spania, Marea Britanie, Statele Unite și alte țări vor ajuta.”

Europa Liberă: Dar fizic, numeric mai este importantă diaspora?

Valeriu Pașa: „Este determinantă!”

Europa Liberă: COVID-ul nu i-a împuținat?

Valeriu Pașa: „COVID-ul nu i-a împuținat. Nu, nu, deci asta-i poveste că au revenit acasă și stau toți acasă. Nu! În primul rând, nu prea au revenit, dar, în al doilea rând, care au avut de plecat, au plecat.”

Europa Liberă: Ei nu prea i-au primit, nu...

Valeriu Pașa: „Da, să spunem, nu au fost salutați. Ne aducem aminte foarte bine atitudinea autorităților moldovene. A mai revenit lume, dar au găsit metode să plece înapoi, în special, în țările europene. Autoritățile moldovene au încurajat, tacit, plecarea lor. Deci, atunci când ai un autobuz cu oameni cu contracte de muncă false, în mod evident false, și te faci că nu vezi și le zici: hai, plecați! Pentru că da, guvernul are și el interesele sale: mergeți acolo, munciți și trimiteți banii acasă. Ce nu-i clar?”

Europa Liberă: Vitalie, radiografia dumitale, a diasporei, în special?

Vitalie Călugăreanu: „Nu are niciun interes guvernarea de la Chișinău să creeze condiții pentru ca diaspora din Uniunea Europeană, în afară de Rusia, ca să zic așa, să poată vota.”

Europa Liberă: De ce, că știe Dodon ce au să bifeze acolo?

Vitalie Călugăreanu: „Pentru că toate alegerile de până acum au demonstrat că diaspora acordă preferință candidatului proeuropean și, din punctul acesta de vedere, Igor Dodon a făcut tot posibilul și guvernul pe care Igor Dodon îl controlează a făcut tot posibilul ca să nu...”

Europa Liberă: Dar soluția este să ceară deschiderea secțiilor de către diasporă?

Valeriu Pașa: „S-a cerut. Comisia Electorală Centrală a anunțat încă în luna iunie...”

Vitalie Călugăreanu: „Da, și anunțul își păstrează...”

Europa Liberă: Înscrierea prealabilă...

Valeriu Pașa: „Nu, un apel pentru ca asociațiile din diasporă să dea propuneri și să motiveze unde și câte secții de votare. Și au venit zeci de scrisori, efectiv s-au mobilizat foarte multe asociații, activiști individuali. În Scoția, unde nu-i comunitate moldoveană atât de mare, au semnat petiția vreo 300 de oameni. Acum este acest proces de înregistrare prealabilă, care este un pic greoi și CEC- ul iarăși nu a explicat...”

Europa Liberă: Și aceasta-i o presiune suficientă pentru ca să deschidă?

Valeriu Pașa: „Nu este suficientă. Acum, Guvernul Republicii Moldova, în special, Ministerul de Externe știe foarte bine cam pe unde și câte secții sunt necesare. La alegerile din februarie 2019 s-a văzut. În principiu, dacă vorbim de teritoriul Uniunii Europene plus Marea Britanie, sunt necesare vreo 15 secții de votare în plus, nu mai mult. În Statele Unite situația-i mai proastă, pentru că geografia secțiilor de votare a fost aleasă anapoda, ca să favorizeze un anumit concurent, care oricum a pierdut alegerile, dar ei au încercat, cel puțin. E o situație problematică cu Canada, care a interpretat legislația proprie într-un fel în care nu poți face alegeri moldovene acolo. Era legat de sistemul mixt, de componenta uninominală. Acum situația s-a schimbat, dar eu m-aș mira dacă Ministerul de Externe a depus mari eforturi să comunice cu Ambasada Canadei de la București.”

Europa Liberă: Deci, în aceste condiții, îl întrebam pe Vitalie: mai este diaspora un factor important care să ajute candidatul dreptei?

Vitalie Călugăreanu: „Diaspora a demonstrat nu o dată că poate fi elementul determinant în scrutinele electorale. Totul depinde care va fi motivația diasporei să facă zeci de kilometri pentru a ajunge la o secție de votare.”


Europa Liberă: Singura motivație – să nu-l lase pe Dodon să ia mandatul prezidențial.

Vitalie Călugăreanu: „Și în sensul acesta în care spuneți Dvs. e important cum acest mesaj va fi transmis de candidații opoziției sau de Maia Sandu, de Andrei Năstase și de ceilalți către diasporă, pentru că, în momentul acesta, din ceea ce vedem toate mesajele pe care le au contracandidații eventuali ai lui Igor Dodon sunt concentrate spre publicul din Republica Moldova, spre alegătorii din Republica Moldova. Nu prea am văzut mesaje foarte clare țintite spre diasporă, deși PAS-ul are un deputat din partea diasporei care ar trebui să fie mult mai activ.”

Valeriu Pașa: „Doi...”

Vitalie Călugăreanu: „Doi, da...”

Europa Liberă: O curiozitate pe final. Totuși, democrații ce au de gând să facă? Ei sunt o piesă importantă în puzzle-ul acesta sau nu mai sunt?

Vitalie Călugăreanu: „Eu sunt foarte curios, ce au ei de gând să facă. Am văzut diferite declarații. Două care mi-au sărit în ochi – pe de o parte, l-am văzut pe Igor Dodon, care a spus că el nu va fi doar candidatul PSRM la aceste alegeri. Și m-am gândit: aș vrea să văd o combinație între PSRM și PD, care îl sprijină pe Igor Dodon.”

Europa Liberă: Și după ce Nichiforciuc și cu Andronachi vin și-i fac așa-ia pe față lui Filip, replica lui care ar fi?

Vitalie Călugăreanu: „Da, da...”

Valeriu Pașa: „Bine, acolo în partidul acela numai nu știu cine încă nu i-a făcut așa lui Filip. El este o figură de compromis. Dl Filip este un politician extrem de slab, un fel de ghiocel în cosmos. În interiorul Partidului Democrat sunt rechini politici – dl Diacov, dna Babuc, ăștia-s politicieni... așa, grei și foarte iscusiți.”

Europa Liberă: Da, dar în timpul ista se topește platforma...

Valeriu Pașa: „Dar acolo nu mai ai ce topi, electoral ei stau prost, dar relativ stabil. „Pro Moldova” n-a reușit să le fure alegători, deocamdată, ei se țin. Ei îl vor înainta pe Pavel Filip, în mod evident, la alegeri; el va avea un scor slăbuț de tot. În turul doi vor încerca cumva să-l ajute pe Igor Dodon ca și partid, ca și elită; alegătorii lor, în absoluta lor majoritate vor vota în direcție opusă, vor vota pentru Maia Sandu. Cam asta se va întâmpla. Dar resursa administrativă, controlată nemijlocit de Partidul Democrat, îi poate aduce foloase foarte mari lui Igor Dodon.”

Europa Liberă: Când spuneți „resursa administrativă”, la cine vă referiți?

Valeriu Pașa: „La Ministerul de Externe, în primul rând, vorbim de votul diasporei. Acum acolo tot sunt diferite curente, în interiorul PD-ului. Unii parcă ar vrea să dreagă busuiocul, adică nicidecum să se certe cu Dodon, dar să spună că totuși noi suntem separat și, înțelegeți, noi suntem acea componentă proeuropeană care mai echilibrează...”

Europa Liberă: Da, dar după ce scoți un candidat care ia 0,000... nu e și mai rău?

Valeriu Pașa: „N-o să ia 0,000... Pavel Filip, probabil, va lua vreo 4 la sută, dar în general puțin..”

Europa Liberă: Nu, convențional...

Valeriu Pașa: „Pentru ei miza este să supraviețuiască în viitor, să se poziționeze. Eu nu sunt sigur că această alianță va supraviețui în forma ei actuală oficial până la alegeri, dar probabil se vor ține. După alegeri, însă, 100% ne așteaptă o reconfigurare a situației din parlament, iar majoritatea va cuprinde în mod obligatoriu Partidul Socialiștilor și Partidul „Șor”, indiferent de înțelegerile care vor fi, cum se vor împărți. Cel mai probabil, un rol nemijlocit în crearea acestei alianțe și în exercitarea puterii îl va avea Vlad Plahotniuc, iar stabilirea datei de 23 octombrie ca dată a Adunării generale a judecătorilor, deci fix cu o săptămână înainte de alegeri, este o adunare determinantă care stabilește echilibrul de putere în sistemul judecătoresc, controlul CSM-ului, efectiv, controlul justiției. Și asta se întâmplă fix cu o săptămână înainte de alegeri. Asta cum poate fi numit altfel decât, efectiv, executarea deal-ului?”

Europa Liberă: Și ultima chestiune, un pronostic, că aș pune și 1 leu miză: viitorul președinte, oricare va fi el, va cataliza anticipatele parlamentare sau nu?

Vitalie Călugăreanu: „Depinde de configurația despre care zice colegul. Dacă câștigă Igor Dodon și lucrurile vor degenera în sensul în care lui Igor Dodon nu i-ar plăcea această combinație parlamentară, evident, el o să pledeze pentru alegeri parlamentare anticipate. Maia Sandu, dacă câștigă alegerile prezidențiale, va face tot posibilul pentru ca acest parlament să fie dizolvat și să fie alegeri parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Valeriu...

Valeriu Pașa: „Maia Sandu, dacă va câștiga, în mod evident va încerca să provoace alegeri anticipate și nu va fi prea simplu, pentru că va apărea o alianță de conjunctură. În primul rând, este PD, „Pro Moldova”, care nu trec pragul, PSRM care va fi în declin. Vorba președintelui, să nu se supere, dar Platforma DA nu va avea niciun chef de alegeri anticipate, respectiv va exista o majoritate calificată de deputați în parlament care nu vor alegeri anticipate, că nu mai pupă un nou mandat. Cine ar putea să aibă chef, este Partidul „Șor” care stă bine, deocamdată, nu se știe ce o să fie atunci; în mod evident, PAS, chiar dacă Maia Sandu pierde alegerile, PAS-ul oricum ar vrea alegeri anticipate, pentru că tot o să crească și anumite grupuri din PSRM care ar fi fericiți să scape de Igor Dodon și să preia controlul.”

Europa Liberă: Deci mai curând un președinte sau altul dintre cei pe care noi încercăm să-i profilăm vor dori alegeri anticipate?

Valeriu Pașa: „Eu nu cred că Igor Dodon va dori alegeri anticipate, dacă el va câștiga alegerile. Explic de ce. El se află la guvernare și poartă totala răspundere de situație, în luna decembrie foarte probabil nu se vor mai plăti salariile, începând cu luna ianuarie, noi vom avea un nou buget, extrem de auster și dur, bazat pe înțelegerile cu Fondul Monetar Internațional. Vor fi necesare reforme economice foarte dure, inclusiv de strâns cureaua. Deficit de 17 miliarde de lei în buget pe anul viitor nu se mai permite, pe datorie la nesfârșit nu se poate de luat. Asta este condiția FMI-ului: „Vreți bani, luați-vă în mâini și nu mai faceți populism!”. Și asta va trebui să facă Guvernul Chicu sau guvernarea lui Igor Dodon. În asemenea condiții, posibil chiar cu tăieri de salarii sau cel puțin...”

Europa Liberă: Și atunci, Dodon are nevoie de un țap ispășitor sau de ce merge vorba?

Valeriu Pașa: „Nu, atunci Igor Dodon are nevoie de tot ce vrei, numai nu alegeri anticipate, pentru că va fi devorat la acele alegeri, pur și simplu. Dar în condițiile unei sărăciri, el nu are nevoie de alegeri anticipate.”

Europa Liberă: Deci, după 1 noiembrie sau mai curând după 14 noiembrie, nu plecați departe, pentru că o să înceapă altă fază: discuții despre următorul parlament și vom da cu banul, dar noi tot aici suntem și vă vom ajuta să vă descurcați.

XS
SM
MD
LG