image
Sursa foto: Facebook/ Moldovan National Youth Orchestra

Moldovan National Youth Orchestra lansează expediţia muzicală ,,La La Play”: Vor interpreta muzică live în locații turistice

Moldovan National Youth Orchestra lansează cea de-a patra ediție a expediției muzicale „La La Play”. Din 22 august până pe 31 august, cei 15 artiști, dintre care 9 muzicieni, vor călători și vor interpreta muzică live în diverse locații turistice din țară, dar și în câteva instituții medicale.

Din cauza situaţiei epidemiologice, publicul va fi restrâns, dar evenimentele vor fi transmise şi online, pentru cei de acasă. ,,Vom respecta toate normele emise de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică. Vom avea maximum 50 de persoane, un asistent medical şi ne vom adapta la regulile impuse”, a precizat Andriano Marian, fondatorul orchestrei, contactat de IPN.

Expediția La La Play începe pe 22 august, debutând propriu-zis duminică, 23 august, cu un recital al tinerilor muzicieni la Spitalul Clinic Republican din Chișinău, cu scopul de a susține medicii și personalul medical din linia întâi. Andriano Marian spune că prin acest gest vor să aducă puţină bucurie, pozitivism pentru cadrul medical, în semn de recunoştinţă.

Sloganul ediției 2020 este: „Home sweet home” ( Casă, dulce casă) și, pe lângă scopul de a încuraja turismul în țară și a valorifica locurile de importanță culturală, proiectul își propune anul acesta să susțină personalul medical și instituțiile medico-sanitare în contextul epidemiei de COVID-19.

Noutăţile partenerilor

comentarii: