(doc) Iulia Navalnaia i-a cerut lui Vladimir Putin permisiunea pentru a-și duce soțul la clinica din Germania

Soția lui Aleksei Navalnîi, Iulia, a transmis o scrisoare președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, în care i-a cerut permisiunea de a-și transporta soțul la clinica din Germania cu avionul sosit în această dimineață după el.

Foto: Alexey Malgavko/Reuters

Iulia Navalnaia a declarat reporterilor în fața spitalului unde se află internat soțul său că deține informația sigură că transferul soțului său la tratament într-o clinică germană este împiedicat intenționat. Ea spune că nu a fost lăsată să vorbească cu medicii germani care au sosit pentru soțul său, fiind scoasă cu forța din instituția medicală de persoane necunoscute în uniforme și în civil, care au împânzit spitalul.

„În acest moment, soțul meu Aleksei Navalnîi se află la spitalul de urgență din orașul Omsk în stare foarte gravă. Eu consider că Aleksei are nevoie de ajutorul medical calificat al Republicii Federale Germania. Începând cu ora 12:00, 21 august, noi avem toate cele necesare pentru a-l transporta neîntârziat sub supravegherea unor medici înalt calificați. Mă adresez oficial Dumneavoastră și cer permisiunea de a-l transporta pe Aleksei în Republica Federală Germania”, se arată în scrisoarea publicată pe contul oficial de Twitter al lui Navalnîi.

Ulterior, unul dintre susținătorii lui Navalnîi a filmat momentul în care o mașină pleacă în viteză în timp ce directorul fondului Anticorupție, Ivan Jdanov și purtătoarea de cuvânt a opozantului rus sunt îndepărtați cu forța din calea automobilului.

Cei doi susțin că în mașină s-a afla medicii germani, iar aceștia au fost scoși din spital pe o altă ieșire, fiind duși fără să fie lăsați să discute cu Iulia Navalnaia.

Medicul șef al instituției medicale a refuzat să ofere permisiunea pentru transferul lui Navalnîi, argumentând că starea acestuia este foarte instabilă. Totodată, soția și fratele politicianului nu sunt lăsați să-l vadă. În spital au fost disponibilizați oameni în uniforme militare și în civil.

Medicii ruși au anunțat astăzi că nu s-a găsit „nicio otravă” în organismul lui Aleksei Navalnîi, în timp ce apropiații opozantului susțin contrariul.

Amintim că un avion medical a plecat în această dimineață din Germania spre Rusia pentru a-l transporta pe Navalnîi la o clinică din Berlin, unde opozantul rus se află într-un spital la reanimare.

Aleksei Navalnîi, unul dintre cei mai vehemenți critici ai Kremlinului, este în comă, în stare gravă la spitalul de urgență din Omsk, unde a fost internat în dimineața zilei de joi, 20 august 2020, cu suspiciunea de otrăvire. Acesta este conectat la aparatul de ventilare mecanică a plămânilor.


Pub