Performanța compania METRO Cash & Carry Moldova a fost premiată cu distincții în domeniul calității, aprecierea consumatorilor și responsabilitate socială

În cadrul ceremoniei de înmânare a premiilor pentru concursul “Marca comercială a anului 2019”, organizată  în data de 19 August 2020, compania METRO Cash & Carry Moldova a primit pentru al cincilea an consecutiv cea mai mare distincţie – Laureat al “Concursului pentru realizări în domeniul calităţii 2019”.  De asemenea, compania a fost premiată cu distincția “ Mercurul de aur” și diplomă de oanoare pentru politca sa de responsabilitate socială. Medalia de aur și diplomă de onoare a fost acordată la categoria “Aprecierea consumatorului”. Concursul se desfăşoară anual, sub egida Camerei de Comerţ și Industrie a Republicii Moldova, având obiectivul de a premia rezultatele semnificative obţinute de către companii în diverse domenii de activitate: managementul calității, aprecierea consumatorilor, conformitate, responsabilitate socială, etc.

Aceste distincţii sunt rezultatul eforturilor şi implicării tuturor angajaţilor companiei METRO Cash & Carry Moldova care au implementat şi menţin standarde înalte de calitate în cadrul companiei, implicarea și susținerea politicilor de responsabilitate socială, precum și satisfacerea nevoilor clienților săi.

Compania METRO Cash & Carry Moldova deţine începând cu anul 2015 certificatul ISO 22000. Certificatul ISO 22000 este un standard internaţional de calitate pentru companiile, din cadrul lanţului de producţie din industria alimentară, care identifică, evaluează si controlează toate pericolele fizice, chimice sau biologice care sunt generate de materii prime,  mediu, personal, echipamente sau procesele de producţie. Prin implementarea standardului ISO 22000 METRO Cash & Carry Moldova demonstrează abilitatea de a controla pericolele la siguranţa alimentului, în scopul furnizării de produse finale sigure, care să îndeplinească cerinţele de siguranţa a alimentului.

METRO este unul din liderii internaţionali în domeniul vânzărilor en-gros cu un sortiment de produse alimentare și nealimentare care deservește clienți din industria HoReCa și revânzatori. La nivel global, METRO deservește peste 16 milioane de clienți care pot alege să facă cumpărături într-unul dintre magazinele sale de format mare, să comande online și să își colecteze cumpărăturile la magazin sau să le fie livrate. METRO susține competitivitatea întreprinzătorilor cu soluții digitale și contribuie astfel la diversitatea culturală din comerțul cu amănuntul și sectorul ospitalier. Sustenabilitatea este un pilon cheie al afacerii METRO. METRO deține primul loc în indicatorul Sustenabilității Dow Jones, în industria comercializării produselor alimentare. Compania operează în 34 de țări și angajează peste 100.000 de oameni în întreaga lume. În anul financiar 2018/19, compania METRO a înregistrat un volum al vânzărilor de 27,1 miliarde EUR. În Republica Moldova, compania METRO este prezentă din 2004, având trei magazine, cu peste 25000 de articole în fiecare magazin și peste 600 de angajaţi. Pentru mai multe informații, vizitați www.metroag.de , www.metro.md .

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.