În primul an de activitate, Kaufland Moldova premiată în cadrul concursului „Marca Comercială a anului 2019”

După patru ani de muncă și eforturi comune, în 2019, Kaufland a deschis ușile primelor două magazine din Republica Moldova. Kaufland aplică cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, pentru a oferi clienților săi o experiență plăcută la cumpărături .

Foto: Kaufland

După primul an de activitate, recunoașterea și aprecierea clienților a fost răsplătită în cadrul concursului „Marca Comercială a anului 2019”, organizat de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu AGEPI, PNUD, USAID, CNA.

Scopul evenimentului este de a scoate în evidență și de a promova cele mai competitive mărci de pe piața locală, dar și companiile per general, care au implementat cu succes noile standarde a managementului calității, afirmându-se prin calitatea produselor și serviciilor oferite pe piața națională și internațională.

Astfel, Kaufland Moldova a obținut premiul mare - Mercuriul de Aur, în cadrul nominalizării „Marca comercială responsabilă social” și „ Contribuție importantă în dezvoltarea durabilă”.

De asemenea, compania a fost premiată cu cea mai mare distincție în cadrul nominalizării „Debutul Anului” - Mercuriul de Cristal, a obținut medalia de aur la nominalizarea Indicatorilor economici și financiari și diplomă la categoria -„Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat”.

Toate eforturile pe care le depunem sunt îndreptate spre angajații și clienții noștri. Îmbunătățim constant magazinele noastre ca să asigurăm zilnic o experiență plăcută la cumpărături. În același timp, ne preocupăm și de educația consumatorilor, încercând să oferim cât mai multă informație despre alimentația de calitate, despre importanța echilibrului la cumpărături și despre campaniile sociale pe care le desfășurăm. Muncim zi de zi pentru a face lucrurile ca la carte, pentru că planurile noastre legate de Republica Moldova sunt ambițioase”, a menționat Directorul Executiv Kaufland Moldova, Dona-Gabriela Răpciugă.

Kaufland Moldova este una dintre cele mai mari companii de retail din Europa, membră a grupului Schwarz, cu peste 1300 de magazine în 8 țări (Germania, Cehia, Slovacia, Croația, Polonia, România, Bulgaria și Republica Moldova).


// console.log('no ads situation')