Efectele pandemiei asupra agențiilor de turism din țară: Câți străini ne-au vizitat țara și câți moldoveni au plecat în vacanță prin intermediul agențiilor

Agențiile de turism din Moldova au avut de suferit pe seama pandemiei. Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică Biroul Naţional de Statistică în perioada ianuarie - iunie 2020 agențiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 37,5 mii de turiști și excursioniști, cu 75,3% mai puțin decât în ianuarie-iunie 2019.

Foto: UNIMEDIA

Din cei 6,7 mii de turiști şi excursionişti străini care au vizitat Republica Moldova în ianuarie-iunie 2020 şi au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi a turoperatorilor, 95,9% au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, 2,7% - de afaceri şi profesionale şi 1,4% - de tratament. Cei mai mulți dintre ei au fost din România și Ucraina. Printre alți cetățeni care au vizitat Moldova se numără cei din Rusia, Turcia, Italia, Danemarca, Georgia, Germania și Statele Unite ale Americii ș.a.

Totodată, prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-iunie 2020 au plecat în străinătate 19,0 mii de turişti şi excursionişti sau cu 84,3% mai puțin față de ianuarie-iunie 2019. Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement (96,7%). Majoritatea au plecat în România - 27,8% din total plecați în străinătate, Egipt - 23,4%, Ucraina -12,8% și Bulgaria -11,6%.

Numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul intern în ianuarie-iunie 2020 a constituit 11,8 mii, în descreștere cu 46,3% comparativ cu ianuarie-iunie 2019. Deplasarea rezidenţilor moldoveni în interiorul ţării, în scop turistic, a fost organizată în special de agenţiile de turism şi turoperatorii din municipiul Chișinău (69,6%), regiunile de dezvoltare Centru (16,2%) și Sud (14,2%).

statistica.gov.md / Sursa:statistica.gov.md


Pub