16:56:02 19.04.2024
Stiri

Denunț PENAL împotriva lui Ion Chicu. De ce este acuzat PREMIERUL

Actualitate 20.08.2020 12:40 Vizualizări2941 Autor: Ziarul National
Denunț PENAL împotriva lui Ion Chicu. De ce este acuzat PREMIERUL


Liderul Platformei „DA”, Andrei Năstase, va depune un denunț la Procuratura Generală împotriva premierului Ion Chicu și va cere anchetarea acestuia pentru abuz de putere.

„Chicu, acest nomenclaturist de sorginte sovietică, îndrăznește să amenințe fermierii care vor continua să protesteze precum că nu vor primi subvențiile promise. Dânsul îndrăznește să atenteze la drepturile constituționale de liberă asociere și liberă exprimare, la democrație și la statul de drept. Acest Chicu trebuie să plece, el nu poate să fie prim-ministru într-o republică aflată în Europa și nu undeva prin Asia”, a declarat Năstase într-un live pe Facebook.

Citește și: Premierul Chicu îi îndeamnă pe agricultori să accepte compensații de 1 500 de lei la hectar, pentru că ar putea să NU primească nici acești bani „Nu putem accepta ULTIMATUMUIRI. Și acește 300 de milioane au fost realocate”

Năstase le-a transmis fermierilor să nu le fie frică de prezența la proteste a unor exponenți ai partidelor politice.

Citește și: Premierul Chicu îi acuză pe agricultorii care protestează că ar fi „FOLOSIȚI” de către politicieni și îi amenință că NU vor primi subvenții până nu vor scoate tractoarele din Chișinău

„Alexandru Slusari este vicepreședinte al Platformei „DA”, dar el a apărat drepturile agricultorilor în fața lui Chicu ca și cum și-ar fi apărat propria familie, deși nu are nicio afacere în domeniu! Să fim conștienți – fără sprijin politic în stradă și, mai ales, în Parlament, este complicat să perseverezi. Vă spune asta omul politic care a ieșit în stradă atunci când se furau miliardele și nemernicii transformau țara într-o spălătorie de bani ai mafiei rusești. Astăzi în pericol este securitatea agro-alimentară a republicii. Iată de ce îndemn toată societatea să fie alături de fermieri pentru că ei ne asigură pâinea cea de toate zilele și nu mai mergeți după fenta guvernării precum că protestatarii ar fi angajați politic”, a adăugat politicianul.

Totodată, Năstase i-a cerut președintelui Igor Dodon să-l demită pe ministrul Agriculturii, Dezvoltării Reigionale și Mediului, Ion Perju, deoarece ar fi un „incompetent”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md