Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Avizul comun al OSCE/ODIHR…

DOC Avizul comun al OSCE/ODIHR și al Comisiei de la Veneția privind modificarea Codului electoral, contravențional și al serviciilor media audiovizuale: „Orice modificări substanțiale care ar urma să se aplice la viitoarele alegeri trebuie adoptate cu mult timp înaintea procesului”

Ministerul Justiției a recepționat miercuri, 19 august, opinia comună urgentă a OSCE/ODIHR și Comisiei de la Veneția asupra proiectului de lege nr. 263, ce se referă la modificarea Codului electoral, Codului contravențional și Codului serviciilor media audiovizuale.

În opinia comună a OSCE/ODIHR și Comisiei de la Veneția se menționează că o reformă electorală de succes ar trebui să se bazeze pe cel puțin următoarele trei elemente:

  • o legislație clară și cuprinzătoare care îndeplinește obligațiile și standardele internaționale și abordează recomandările anterioare;
  • adoptarea legislației prin consens larg, după ample consultări publice cu toate părțile interesate relevante;
  • și angajamentul politic de a implementa pe deplin legislația electorală cu bună credință.

ODIHR și Comisia de la Veneția salută eforturile Republicii Moldova de a-și modifica cadrul legal și instituțional electoral, pentru a respecta angajamentele relevante ale OSCE, Consiliul Europei și alte drepturi internaționale ale omului precum și bunele practici. Proiectul include câteva îmbunătățiri și abordează câteva recomandări anterioare ale ODIHR, PACE și Comisiei de la Veneția. Pașii pozitivi includ, printre altele, definiții mai clare ale „campaniei electorale” și clarificări privind calendarul pentru campanie în turul doi; dispoziții suplimentare care vizează prevenirea utilizării incorecte a resurselor administrative; extinderea gamei de sancțiuni care ar putea fi aplicate pentru încălcarea regulilor campaniei; definiția largă a persoanelor îndreptățite să depună plângeri sau contestații, precum și actele contestabile; și termene rezonabilede scurte, în special pentru reclamații și contestații”, se menționează în opinia comună a OSCE/ODIHR și Comisiei de la Veneția.

În aviz se stabilește că, trebuie respectat principiul stabilității dreptului electoral. Pentru orice modificări substanțiale care ar urma să se aplice la viitoarele alegeri locale și prezidențiale din septembrie și noiembrie 2020, acestea trebuie adoptate cu mult timp înaintea procesului, pentru a acorda suficient timp pentru părțile interesate să se familiarizeze cu noile dispoziții și să pregătească cerințele pentru respectarea lor.

„Nicio modificare legislativă nu ar trebui aplicată proceselor electorale deja în curs, cum ar fi de exemplu, alegerile locale în anumite zone. Pentru viitoarele alegeri prezidențiale, în conformitate cu bunele practici internaționale, ar putea fi aplicate acele modificări propuse care sunt tehnice și care nu afectează „elementele fundamentale ale legii electorale”, dacă acestea intră în vigoare înainte de începerea procesului electoral pentru aceste alegeri”, se menționează în aviz.

OSCE, ODIHR și Comisia de la Veneția au venit cu următoarele recomandări la resprectivul proiect de lege:

• restricții privind libertatea de exprimare – cu privire la participarea în campanie, discursul de ură și incitarea la discriminare – să fie redactate și interpretate în conformitate cu dreptul constituțional și internațional privind drepturile omului;
• un mecanism de aplicare eficient pentru a preveni utilizarea necorespunzătoare a resurselor administrative,
• accesul observatorilor la toate etapele procesului electoral,
• sancțiuni legate de observatorii electorali și mass-media, care ar trebui să respecte principiile proporționalității și egalității și să fie supuse controlului judiciar efectiv.

Concluziile Comisiei de la Viena: 

  • „campanie electorală” trebuie să aibă o definiție mai clară, iar timpul pentru campania din turul II trebuie să fie mai bine explicat;
  • dispoziții suplimentare care vizează prevenirea utilizării incorecte a resurselor administrative;
  • extinderea gamei de sancțiuni care ar putea fi aplicate pentru încălcarea regulilor campaniei;
  • definiția largă a persoanelor îndreptățite să depună plângeri sau contestații, precum și actele contestabile;
  • termenele pentru reclamații și contestații trebuie să fie mai clare.

Acum o lună, Parlamentul Republicii Moldova a solicitat avizul Comisiei de la Veneția pe marginea proiectului de lege privind modificarea Codului electoral, Codului contravențional și Codului serviciilor media audiovizuale, votat în prima lectură, în luna iulie curent.

În acest sens, deputații Comisiei juridice, numiri și imunități au avut o întrevedere, în format on-line, cu experții Comisiei de la Veneția și OSCE/BIDDO, în cadrul căreia și-au expus opiniile despre amendamentele înaintate.

Noile modificări, potrivit președintelui Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea, prevăd introducerea în Codul electoral a interdicției de a utiliza în campania electorală și în cadrul acțiunilor de agitație electorală a discursului bazat pe ură sau instigator la discriminare, iar în Codul contravențional – introducerea sancțiunilor pentru asemenea acțiuni. În același timp, va fi interzisă și sancționată implicarea cultelor religioase în campania electorală, transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare dacă aceasta are ca scop să-i determine să voteze pentru un concurent anume.

Totodată, modificările prevăd stabilirea unor norme referitoare la conținutul și modalitatea efectuării publicității electorale, procedurii de contestații, precum și a sancțiunilor pentru grupurile de inițiativă, concurenții electorali, funcționarii electorali, instituțiile media.

La rândul lor, deputații Sergiu Litvinenco, Dinu Plîngău și Denis Ulanov și-au exprimat îngrijorarea față de unele prevederi și graba cu care este promovat respectivul proiect de lege, precizând că există temeri în legătură cu aplicarea corectă a noilor prevederi legislative pentru a asigura un scrutin liber și corect.

Tot în luna iulie, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a declarat că există indicii că modificările la Codul Electoral aprobate la 9 iulie în prima lectură de către Parlament „nu corespund pe deplin recomandărilor Comisiei de la Veneția”.  Ambasadorul a precizat că este nevoie de un consens larg între forțele politice, bazat pe consultari autentice cu societatea civilă și cu alte părți interesate.

Pe data de 9 iulie curent, proiectul de lege pentru modificarea Codului electoral, Codului contravențional și Codului serviciilor media audiovizuale, a fost votat în prima lectură. Proiect ce a trezit dezbateri aprinse în plenul Legislativului. Opoziția a acuzat autorii inițiativei că în au introdus elemente care ar compromite proiectul, precum micșorarea cu două ore a programului din ziua votării, cât și introducerea unei prevederi prin care Comisiei Electorală Centrală (CEC) îi vine atribuția de a exclude din cursa electorală un concurent electoral, sarcină care actualmente îi revine instanței de judecată.