image
Sursa foto: Getty Images

„Generația Covid”, copiii fără educație; Ce îi așteaptă dacă guvernele nu acționează: exploatare, foamete, căsătorii forțate

Foști lideri mondiali, printre care foștii prim-miniștri britanici Tony Blair și John Major, au făcut un apel pentru măsuri urgente în vederea prevenirii apariției unei tragice „generații COVID”, în contextul în care milioane de copii își pierd șansa la educație din cauza pandemiei, relatează The Guardian, citat de digi24.ro.

Printre cei 275 de foști oameni de stat și politicieni importanți se numără trei foști premieri britanici – John Major, Tony Blair și Gordon Brown, un fost premier neo-zeelandez și fostul secretar general al ONU Ban Ki-Moon.

Într-o scrisoare adresată liderilor țărilor din G20, guvernelor naționale și instituțiilor financiare globale, grupul cere măsuri concrete pentru a asigura că o generație de tineri și copii nu își pierd șansa la educație din cauza COVID-19.

În condițiile în care carantina generalizată se încheie peste tot pe mapamond, ei avertizează că 30 de milioane de copii din toată lumea ar putea să nu se mai întoarcă niciodată la școală din cauza pandemiei, conform unui raport al Unesco.

Propunerile de măsuri concrete ale grupului

Îngrijorări au fost ridicate și cu privire la cei mai săraci dintre copii, care din cauza carantinei și a învățământului la distanță sunt, practic forțați să nu mai participe la școală. Școala este, de asemenea, cel mai bun obstacol în calea căsătoriilor forțate la care sunt supuse milioane de fete adolescente, se mai arată în scrisoare.

Se estimează că la nivel mondial 12 milioane de fete sunt obligate să se mărite în fiecare an înaintea împlinirii vârstei de 18 ani, ceea ce înseamnă, în medie, o fată la fiecare trei secunde.

Experţi ai ONU au estimat că, din cauza crizei coronavirusului, s-ar putea înregistra 13 milioane de căsătorii în plus în rândul copiilor în deceniul următor.

Copiii care nu merg la școală vor fi exploatați

Foştii lideri şi economişti au mai atras atenţia că mulţi alţi copii neşcolarizaţi riscă să fie exploataţi, fiind puşi să facă munci periculoase. Agenţiile ONU au transmis că numărul lucrătorilor minori la nivel mondial a scăzut la 152 de milioane, de la 246 de milioane în 2000, dar există temerea că pandemia ar putea declanşa o primă creştere în 20 de ani, în contextul în care familiile se luptă să supravieţuiască crizei economice.

Foştii lideri au avertizat că apariţia unei stări de urgenţă în educaţie ar pune în pericol obiectivele globale de eradicare a sărăciei şi inegalităţii până în anul 2030 şi ar putea amâna cu ani buni progresele în ceea ce priveşte egalitatea de gen. Peste jumătate de miliard de copii nu se duc la şcoală din cauza măsurilor de carantină şi, deşi mulţi au beneficiat de cursuri online, lipsa accesului la internet i-a lăsat pe cei mai săraci dintre copii fără educaţie, se menţionează în scrisoare.

300 de milioane de copii au pierdut mesele gratuite de la școală

Închiderea şcolilor a dus şi la o recrudescenţă a foametei, peste 300 de milioane de copii pierzând mesele gratuite pe care le primeau când mergeau la cursuri.

Cheltuielile pentru educaţie în ţările cu venituri scăzute sau medii urmează să fie reduse cu 100-150 de miliarde de dolari, au mai avertizat foştii lideri în scrisoarea lor.

Ei le-au cerut şefilor G20, guvernelor naţionale şi instituţiilor financiare globale să sprijine un plan de urgenţă care să includă protejarea bugetelor de educaţie naţională, scutirea de datorii pentru ţările sărace şi creşterea ajutoarelor multilaterale.

În scrisoare, foştii lideri mondiali au pledat şi pentru un sprijin mai semnificativ pentru învăţământul online şi personalizat, pentru pregătirea profesorilor, acordarea de asistenţă în bani pentru familiile sărace şi şcoli mai sigure care respectă regulile de distanţare fizică

Trebuie încurajat mersul la școală

Ca parte a propunerilor concrete, grupul sugerează ca fiecare țară să își ia angajamentul să mențină nivelul cheltuielilor pentru educație și să prioritizeze nevoile celor mai dezavantajați copii. Încurajarea participării școlare ar trebui, de asemenea, să fie o prioritate.

Comunitatea internațională trebuie, de asemenea, să crească ajutoarele pentru educație, concentrându-se pe cei mai vulnerabili și să realoce resurse pentru a ajuta în acest sens, iar IMF să aloce 1,2 trilioane de dolari din rezerva sa pentru a ajuta țările care au cea mai mare nevoie de sprijin financiar.

„Cu peste un miliard de copii care nu mai merg la școală din cauza carantinei generalizate, există un pericol real ca această criză de sănătate publică să creeze o generație COVID care pierde șansa de a primi o educație și ale căror oportunități vor fi permanent afectate”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: