Cum a ajuns cazul „Luca Filat vs Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate” un studiu de caz pentru justiția britanică

Ilie Gulca
18/08/2020
Luca Filat

Cazul Luca Filat versus Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate (National Crime Agency) reprezintă un studiu de caz pentru justiția britanică. Luca Filat a fost singura persoană care a contestat un ordin emis de Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate privind confiscarea a celor 500.000 de lire sterline în decursul existenței acestei instituții.

Pe 8 noiembrie 2019, o comisie judiciară din Marea Britanie a respins, pentru prima dată, contestarea unui ordin de confiscare depusă de Luca Filat, fiul fostului prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, într-un caz care face lumină asupra felului în care se spală, din ce în ce mai complex, bani în Marea Britanie.

În februarie 2019, Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate din Marea Britanie a solicitat cu succes ridicarea de la Luca Filat a aproape 500.000 de lire sterline (644.000 dolari) înghețați din trei conturi bancare ale HSBC în mai 2018. Demersul agenției a fost aprobat de Curtea de magistrați din Londra, un tribunal din capitala Marii Britanii.

Luca Filat a cumpărat acest Bentley Bentayga în Mayfair cu 200.000 de lire sterline. Foto: theguardian.com

 

Agenţia a constatat că viața extravagantă a lui Luca Filat este întreținută de depozitele mari de peste mări ale unor companii conectate la tatăl său, fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat. Mai exact, Luca Filat a primit multiple plăți în numerar pe cele trei conturi prin intermediul Hawala – un sistem informal de transfer bancar.

Luca Filat a încercat să convingă fără succes autoritățile că aceste plăți din Irak, Turcia și Insulele Cayman, inclusiv împrumuturi în numerar de 5,5 milioane de dolari de la o companie irakiană, au fost cadouri de la prieteni.

Anterior portalul Anticoruptie.md a scris, citând autoritățile britanice, că Filat junior trăia o viață de lux, plătind aproape 200.000 de lire sterline (257.000 USD) pe un Bentley, alte 400.000 de lire sterline (515.000 de dolari) pentru chiria unui apartament situat pe una dintre cele mai scumpe străzi din Londra și 50.000 de lire sterline (64.000 USD) pentru  un colier.

În cadrul unui interviu acordat pentru ProTV, Vlad Filat a spus că acești bani nu au legătură cu el și cu R. Moldova. „Nu pot să vă răspund de unde și cum provin. Eu nu știu care sunt activitățile lui, pentru că nu comunicăm”, a spus el.

Duminică, Vlad Filat a fost reales în fruntea Partidului Liberal-Democrat. Fostul premier, condamnat la nouă ani cu executare într-un dosar de corupție, a fost eliberat în decembrie 2019, după ce a ispășit patru ani și șase săptămâni din pedeapsă.     

Ilie Gulca
18/08/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii